Singurul lucru care rămâne între noi şi Dumnezeu este dragostea

2157

Mă întrebi de ce avem nevoie de un Dumnezeu, de ce ar trebui ca El neapărat să existe. Crede-mă că nu ştiu ce să-ţi spun, aşa cum nu aş fi ştiut ce să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat: „De ce omul are cap, de ce are inimă, n-am fi putut să fim ca şi copacii?” Noi nu avem nevoie ca Dumnezeu să existe, El pur şi simplu este, şi chiar dacă toţi oamenii ar înceta într-o zi să mai creadă în El, aceasta nu L-ar putea face pe Dumnezeu să dispară. Noi suntem legaţi ontologic de Dumnezeu şi, mai ales după întruparea lui Hristos, această legătură este strânsă până la durere. După întruparea lui Hristos, când Dumnezeu S-a îmbrăcat la propriu în firea omenească, legătura dintre om şi Dumnezeu a devenit atât de strânsă, încât avem milioane de mucenici în cei 2000 de ani de creştinism, care au acceptat mai degrabă să se despartă de capetele şi mădularele lor, decât să se despartă de Hristos.

Am adus vorba la început de cele două feluri de a ne raporta la Dumnezeu, prin credinţă şi prin cunoaştere vie, adică prin descoperire, ca să nu te mai tulbure faptul că vezi oameni care merg la biserică fără să ştie ce fac. Să ştii că până şi îngerii în Ceruri nu ştiu întru totul ce fac, pentru că în preajma lui Dumnezeu orice faptă se goleşte de sens. Singurul lucru care rămâne între noi şi Dumnezeu este dragostea şi după această dragoste Dumnezeu judecă pe om, mai bine zis, omul rămâne în legătură cu Dumnezeu sau o pierde.

Petru, atunci când L-a văzut pe Hristos schimbat la faţă în muntele Taborului, a sărit cu gura înainte, zicând că ar fi bine să facă trei colibe: una lui Hristos, una lui Moise şi alta lui Ilie. Aceasta era slujirea pe care Petru, din dragoste, a vrut să o aducă în clipele acelea lui Hristos, dar dorinţa lui Petru nu poate decât să ne facă să zâmbim, încât şi Evanghelistul Luca, cel care povesteşte această întâmplare, încheie cu cuvintele „zise Petru, neştiind ce grăieşte”.

Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 72-73


Articole Asemănătoare
1275

Cum trebuie privită moartea…

Adesea vedem moartea ca pe o des­părţire, deoarece ne gândim la noi şi la ceea ce se întâmplă pe pământ: a murit omul drag, am rămas orfani, suntem ne­voiţi să ne trăim zilele rămase fără el, fără ea; prin această moarte parcă întreaga lume ar fi pierdut un om, ar fi rămas or­fană. E doar […]

Articole postate de același autor
770

Ce bine-plăcut este înaintea lui Dumnezeu cel ce caută la orfan!

Luni, 13 februarie  2017. După o tradiție bine așezată, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sa aflat la Orfelinatul ,,Preafericitul Iosif” din Chișinău. Preasfinția Sa, ca un tată iubitor s-a aflat în mijlocul copiilor din cadrul orfelinatului, luînd seama la reușitele fiecăruia și ascultîndu-i pe fiecare în parte, după care i-a încurajat îndemîndu-i să fie mai sîrguincioși și […]



Urmăriți-ne pe Facebook!