Actualitate

Sincere condoleanțe preoților Nicolae, Petru și Ioan Lisnic cât și familiei îndurerate în legătură cu trecerea la cele veșnice a fratelui lor, soț și tată, Alexandru

1977

Alexandru Lisnic s-a născut la 21 februarie 1951 în orășelul Muhino, raionul Shimanovsk, regiunea Amur. Localitate în care erau deportați părinții săi, cântărețul bisericesc Grigore (viitorul preot) și Nadejda Lisnic. Întorși din surghiun în anul 1958, Alexandru a avut posibilitatea să învețe la Școala de opt ani din Gura Căinarului, raionul Florești, apoi continuând învățătura la Colegiul Politehnic din orașul Bălți și în paralel făcându-și studiile și la Școala serală, iar mai apoi a învățat la Universitatea Pedagogică din Bălți. După absolvirea studiilor și-a închinat întreaga viață nobilei profesii de dascăl. În perioada sovietică a avut de suferit din cauza că era fiu de preot. A trecut peste aceste și peste alte greutăți activând în calitate de profesor timp de 47 de ani. A instruit și a educat multe promoții de elevi, activând la Școala Medie din Bălășești și Liceul Teoretic din satul Pepeni, raionul Sângerei. În ultimul său an de viață a căutat mai mult de sănătate, dar a murit subit la 30 ianuarie 2020.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

 


Articole postate de același autor
3151

Să ştim a învinge răul şi să afirmăm binele

Ca o mireasă în strai alb întâmpina sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica din orașul Căușeni amplasată în preajma spitalului raional, care îl are patron spiritual chiar pe Mărturisitorul de Hristos din Tesalonic. Spunem acestea pentru că locașul sfânt este în șantier, iar chitul alb al pereților și-ar dori atingerile fine ale […]