Sfîntul Ioan de Kronstadt și Sfîntul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul cinstiți la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

580

În ziua cinstirii Sfîntului Ioan din Kronstadt și a Sfîntului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, pe 2 ianuarie 2018, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de un sobor de slujitori. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba Acatistului către Sfîntul Ioan din Kronstadt și a unui Te Deum.

Sfîntul Ioan din Kronstadt, care a trăit în veacul al XIX-lea și a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rară și cu totul harismatică a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit că atunci cînd credința este unită cu voința și cu dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, se săvîrșesc într-adevăr mari minuni. Dacă am căuta un exemplu de preot în vremurile contemporane, care să adune în persoana sa toate calitățile păstorului, nu am găsi un exemplu mai potrivit decît Sfîntul Ioan din Kronstadt.

Sfîntul Ignatie Teoforul (adică „purtător de Dumnezeu”sau „cel care îl poartă în inima lui pe Dumnezeu”) (35-107) – a fost sirian de origine și înainte de convertirea sa la creștinism a fost pagîn și mare persecutor al creștinilor. Potrivit tradiției, Ignatie a fost episcop de Antiohia. A suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma. În drum spre Roma a redactat o serie de scrisori, din care s-au păstrat șapte, scrisori care constituie monumente ale literaturii creștine timpurii.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
2477

Când te crede Dumnezeu?

Un om, avea urâtul obicei să critice mâncarea pe care i-o punea în faţă soţia lui, la fiecare masă. Apoi, îşi împreuna mâinile cu umilinţă şi cu pietate se ruga pentru mâncare, mulţumea şi cerea binecuvântare . Într-o zi dupa obişnuita combinaţie nemulţumire-mulţumire pentru mâncare, fiica lui îl întrebă… -Tati…Dumnezeu ne aude când ne rugăm? […]



Urmăriți-ne pe Facebook!