Sfânta şi Marea Sâmbătă

1213

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.

Prezentând semnificaţiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conţinutul Prohodului Domnului şi al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiaşi zile, săvârşită sâmbătă dimineaţa împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:

„Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; şi iarăşi mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă şi Mare Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârşit şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă în ziua a şasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spirituale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stricat şi înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viaţă şi mântuitor. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui.

Tot Tatălui i-a dat şi propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din blestemul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?

Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvârşită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mor¬mântului.

Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus: „Ne-am adus aminte că înşelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi”. Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: „Mă voi scula?”. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor!

Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostaşi, au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puţină vreme afară, din pricina înghiţirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi pe cei ce-i mâncase şi-i ţinea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin!”

Din „Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS 1999

 


Articole Asemănătoare
3516

Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte…

  Aşa e cu Hristos. E pe viaţă şi pe moarte, nu-i de joacă, nu-i de şagă, nu-i cu jumătăţi de măsură, nu-i cu fofârlica, uite popa, nu e popa, nu-i cu „să vezi că”, nu-i cu „ce putem face”, cu „împrejurările m-au silit”… Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce. Dar nu e […]

Articole postate de același autor
602

Lecţie deschisă la ora de religie în Andruşul de Sus, r. Cahul

 La pe data de 10 martie în satul Andrusul de Sus raionul Cahul la gimnaziul din sat a avut loc o oră demonstrativă la obiectul religia. Lecția a fost condusă de d-na Valentina Ciobanu care este profesoară de religie în acest gimnaziu. Ospeți la această oră demonstrativă au fost șeful adjunct al D. I. Cahul d-nul […]