Cu cât eşti mai tânăr şi cu cât eşti mai hărţuit, cu atât Dumnezeu îţi dă mai multă putere. Cu o condiţie: ca tu să intri în relaţie cu El, să fii în El şi El în tine. Gândiţi-vă, dintre Apostolii Mântuitorului cine stătea cu capul pe pieptul Lui? Cel mai tânăr. Iată care e locul dumneavoastră.
De câte ori aţi stat cu capul pe pieptul Mântuitorului? Nu trebuie să visăm, să ne imaginăm, ci pur şi simplu ţi-e capul greu de gânduri, ţi-e capul greu de griji, aşează-l pe pernă cu gândul la Mântuitorul. Şi zi „Doamne, Iisuse Hristoase, nu-mi trece durerea de cap şi nu-mi intră nimic în cap la materia asta”. Şi o să vedeţi că la examen faceţi mai bine, pentru că El face minuni în capul care se culcă pe pieptul Lui. Dar dacă te culci pe fiţuică, ai căzut!
Aici e taina biruirii necazurilor. Aveţi prieteni, aveţi rude, aveţi colegi; când sunt necăjiţi încercaţi să-i sfătuiţi să-şi aducă aminte că Mântuitorul a biruit lumea şi că noi nu trebuie decât să primim această biruinţă, să primim acest dar. Nu există reţetă, nu există metodă.
Uneori nu trebuie decât să zici „Doamne ajută”, dar noi uităm în momentul cel mai important, în momentul de tensiune uităm să-I cerem ajutorul. Ne aducem aminte seara sau dimineaţa, slavă Domnului că ne aducem şi atunci aminte. V-am spus parcă povestea că era un călugăr foarte îmbunătăţit, dar nu putea să scape de mânie. A plâns la icoană şi a zis: „Doamne, Te rog, vindecă-mă de patima asta!” şi a primit în inima lui răspuns de la Mântuitorul: „Gata, ţi-am dat putere, ai scăpat de mânie”. Şi a ieşit afară şi în mănăstire erau doar trei persoane care nu-l înfuriaseră niciodată. Şi s-a întâlnit cu ei şi l-au înfuriat de moarte… S-a întors deznădăjduit şi a zis: „Doamne, de ce?”. „Ca să ai ocazia să foloseşti puterea pe care ţi-am dat-o. De ce n-ai folosit-o?”.
Noi nu încercăm deloc. Zicem „n-am mai putut”. De unde ştii că n-ai putut? Ai încercat? Ai ţinut piept păcatului până la sânge? Este o chestiune elementară. Când eşti la rugăciune nu mai poţi de somn – că atunci e cel mai dulce somnul când eşti la rugăciune! – dar după ce te duci în pat poate mai dai drumul puţin la televizor. Dar dacă vrei cu adevărat să te rogi, după două minute de moţăit în rugăciune te scoli. Este un prag de punere la încercare în care Dumnezeu îţi zice „Să vii cu Mine dacă vrei, nu dacă poţi”. Ȋnţelegeţi, putinţa nu e a noastră, al nostru este să voim. Voinţa este pârghia, voinţa este cea prin care zicem „Vreau, Doamne! Ajută neputinţei mele!”, „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”.
Putinţa nu e la mine, e la El.
Din Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Editura Doxologia, Iași, 2012
