Actualitate

Roagă-te pentru căsătorie binecuvântată

6758

Aș vrea să povestesc și eu câteva din minunile Sfântului Spiridon. Înainte de căsătorie, mă întrebam cărui sfânt și cum să mă rog ca să am o căsnicie sporitoare. Și, într-o noapte, Sfântul Spiridon, apărându-mi în vis, mi-a spus: „Mergi și dă pomelnic la biserica mea și roagă-te pentru căsătorie binecuvântată”. L-am ascultat și exact așa s-a și întâmplat în câteva luni.

O altă minune s-a întâmplat după ce am participat la slujba Litiei și vecerniei din ajunul sărbătorii sfântului, care s-a ținut afară, din cauza mulțimii oamenilor, unde evident am înghețat, dar am rezistat până la sfârșit. Ajungând acasă, m-am întins în pat să mă încălzesc și am adormit. Iarăși sfântul m-a vizitat în vis și mi-a spus că soțul meu trebuie să urmeze Facultatea de Teologie (lucru care s-a întâmplat doi ani mai târziu, iar în prezent este absolvent), iar eu trebuie să urmez Facultatea de Medicină (pe care mă străduiesc să o încep în 2012), pentru că în viitor nu vor mai merge afacerile, ci cu aceste meserii ne vom câștiga pâinea.

Eu am tot amânat înscrierea la facultate, iar de curând sfântul mi s-a arătat iar în vis, reamintindu-mi că trebuie să mă duc să studiez medicina.

Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, p. 16-17


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
14071

Dr. Pavel Chirilă – NU HRĂNI CANCERUL (reguli alimentare pentru prevenirea și vindecarea cancerului)

Potrivit doctorului Pavel Chirilă, 25% din cancere pot fi prevenite cu ajutorul alimentației. Există alimente care pot declanșa, sau, în cazul cancerului deja instalat, pot grăbi evoluția bolii. Interzicerea consumului de zahăr alb Statisticile indică faptul că bolile canceroase sunt mult mai frecvente în țările dezvoltate, unde se consumă o hrană foarte rafinată, supusă unor […]

Articole postate de același autor
3268

ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Serviciul divin în parohia „Minunea Arhanghelului Mihail” din s. Scorțeni, r. Telenești

În dimineaţa zilei de 28 octombrie 2017, credincioşii din s. Scorțeni, r. Telenești, de la mic la mare, l-au întâmpinat cu deosebită bucurie şi dragoste creştinească pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova – Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Minunea Arhanghelului Mihail” din localitate. Serviciul divin, la […]