Preotul Maxim Melinti – slujitorul care inspiră noua generaţie

659

Trăim într-o societate dominată de multiple stereotipuri. Iar cu referire la slujitorii Bisericii acestea sunt de câteva ori mai multe. Dar, cunoscându-l şi comunicând mai mult cu preotul Maxim Melinti, descoperi o pleiadă nouă de slujitori.

Îl poţi întâlni la maraton pe bicicletă, stând cu tinerii într-un local la o cafea, botezând şi cununând deţinuţi, scufundat în ceamur la construcţia noii biserici, donând sânge, participând la conferinţe ştiinţifice ş.a.m.d.

L-am descoperit încă pe când îmi era student, unul neobişnuit, cu simţul umorului, dar, totodată, atât de responsabil de ascultările încredinţate.

Era ipodiaconul Mitropolitului Vladimir şi angajat în calitate de arhivar la Direcţia mitropolitană.

Ştia să îmbine rugăciunea cu lucrul, fiind pasionat de istorie şi poezie.

L-am ghidat cu o deosebită satisfacţie la elaborarea tezei sale de licenţă în domeniul Bizantinologiei, ca ulterior să mă bucur de frumoasele reuşite şi de susţinerea tezei de doctorat în ştiinţe istorice.

La 35 de ani împliniţi a reuşit să consolideze parohia Ghidighici, să scrie zeci de articole şi studii de istorie bisericească şi liturgică, să adune în jur numeroși tineri dornici de a fi implicaţi mai activ în viaţa Bisericii, să desfăşoare proiecte sociale şi campanii de promovare a unui mod sănătos de viaţă.

Încearcă să propovăduiască cuvântul Domnului pe orice cale, inclusiv imprimând predicile săptămânale şi plasându-le pe reţelele de socializare. Desfăşoară lecţii de catehizare, explicând Scriptura şi sensul vieţii creştine.

Este alături de cei mai trişti ca noi ˗ copiii orfani, bătrânii singuratici, dar şi de cei aflaţi după gratii.

Credem că prin astfel de slujitori, energici şi plini de dăruire, va dăinui Biserica drept-măritoare.

După un sfert de veac, de când se încearcă revigorarea vieţii duhovniceşti, avem slujitori consacraţi, care se jertfesc pe acest tărâm deloc uşor.

Vine o generaţie nouă, iar de rând cu ea şi una primenită cu slujitori destoinici, care îmbină slujirea cu noile tehnologii, cu predarea în şcoală, cu desfăşurarea unor activități civice şi de asistenţă socială.

Îi dorim dragului părinte să ne inspire şi cu alte iniţiative, bune, sănătoase şi atât de necesare întru revigorarea lăuntrică a celor din jur.

Cu preţuire,

Pr. Octavian Moşin, în numele celor care îl susţin şi încurajează


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
521

Cred că nu mă mai iartă Dumnezeu…

Într-o zi a venit la el un om plângând, să se mărturisească.  – De ce plângi, fiule? l-a întrebat mitropolitul. Ce păcate ai făcut?  – Înaltpreasfinţite, am slujit ca preot, fără să fiu preot. Am botezat, am spovedit, am îngropat, am slujit Sfânta Liturghie, am împărtăşit oameni. Am făcut cel mai greu păcat! Eu cred […]

Articole postate de același autor
4510

De ce-ai dat, Doamne?!

(Lui Ozea Rusu) Copiii leşină, nu-i bine, Şi moarte picură din nori. Şi chiar izvorului îi vine Un fel de greaţă uneori. Atâtea vorbe şi minciuni, Atâtea seci promisiuni! De ce-ai dat, Doamne, grai la om, Iar nu la floare şi la pom?! A prins a înălbi, Precum ninsorile, Şi tinereţea mea! Mai bine ar […]