Doi oameni vorbeau despre existenţa sau neexistenţa lui Dumnezeu. Unul spunea că da, altul spunea că ba. Şi atunci unul din ei a propus un arbitru: Să întrebăm un copil. Să vedem ce ne spune o minte încă în stare pură în faţă existenţei. Poate să nu fie concludent ceea ce gândeşte el, încă nedezvoltat, dar să vedem totuşi. Măcar aşa din curiozitate.
Cel care nu credea l-a întrebat:
– Copile, crezi în Dumnezeu?
– Cred, a răspuns copilul. Mi-a spus mama că El a făcut totul şi că vede totul.
– Dar poţi tu să-mi spui unde este Dumnezeu? Uite, ai de la mine un măr, dacă-mi răspunzi.
– Nene, i-a răspuns copilul, îţi dau eu două mere, dacă îmi spui dumneata mie, unde nu este Dumnezeu!
