Postul negru, cel mai ieftin medicament

161

După publicarea în numărul trecut a introducerii în logica terapiei prin post – cel mai firesc şi mai eficient tratament al bolii lăsat omului de Dumnezeu – o mulţime de cititori ne-a întrebat ce trebuie să facă pentru a începe o astfel de cură. În acest număr am schiţat un răspuns practic, bazat pe experienţa ştiinţifică în privinţa acestei terapii. Cu toate acestea, pentru cei ce suferă de boli grave şi cronice este recomandat ca postul să fie monitorizat de un medic – desigur, unul care acceptă şi ştie ce înseamnă postul terapeutic. Dar şi pentru cei care nu suferă de o boală atât de gravă, toate recomandările de mai jos trebuie tratate cu multă seriozitate, căci în spatele fiecăreia se află o experienţă importantă şi o logică peste care nu putem trece fără a ne asuma riscurile unui eşec.

Postul rămâne o terapie extraordinară, iar pentru cei ce trăiesc în Biserică înseamnă şi un mod de viaţă care îl poate apropia pe om mult mai mult de Dumnezeu.

La începutul anilor ’90, deja se definitivase în Rusia o serie importantă de cercetări privind efectele extraordinare ale postului nu numai în bolile psihice sau în astm, cum am menționat în numărul trecut al revistei noastre, ci şi în alte patologii, cum ar fi cele ale bronhiilor, în patologiile cardiovasculare, în patologii stomac-intestin, în patologii endocrine, în patologii digestive, în patologii articulare şi osoase, în reumatism şi patologii dermatologice. Doctorul Serghei Osinin regreta în 2012 că studiile nu au mai fost finanţate de stat pentru a se putea cerceta efectele postului în cazul unor boli grave precum cancerul, tuberculoza sau hepatitele cronice.

Şi totuşi, practica terapeutică prin post nu a dispărut în Rusia odată cu tăierea finanţării guvernamentale, ci s-a mutat undeva în inima Siberiei, în Republica Buriatia, unde postul a devenit „stâlp al politicii de sănătate publică”. În această regiune a Rusiei care numără în jur de un milion de locuitori s-au dezvoltat departamente de post, pe lângă cele patru mari sanatorii. Peste o sută de medici s-au specializat în această terapie, poate cea mai eficientă şi mai ieftină din câte pot exista. La câteva sute de metri de lacul Baikal, în Goriacinsk, marii cercetători ruşi ai postului, Nikolaev şi Vasili Gurvici, ca şi Aleksander Kokosov, au deschis unul din marile sanatorii ale lumii ce tratează o mulţime de patologii prin post. Aici sunt trataţi anual peste 1.000 de bolnavi. Din 1998 şi până în 2012, doctoriţa Natalia Bataeva, care conduce acest sanatoriu, a tratat peste 12.000 de persoane, fără a exista nici un accident.

Postul în Germania

 Deşi o ţară destul de secularizată – departe, aşadar, de prescripţiile creştine ale postului –, în Germania postul terapeutic se practică de la începutul secolului al XX-lea, când Siegfried Moller deschide un centru lângă Dresda. Mentalitatea are, prin urmare, timp să se consolideze, astfel că astăzi 17% din germani afirmă că au ţinut postul terapeutic, lucru care ar putea explica şi faptul că în Germania nu se consumă atât de multe medicamente ca în alte ţări din Europa.

Astfel, cea mai mare clinică din Europa unde se tratează diverse afecţiuni prin post este Clinica din Buchinger Wilhelmi din Überlingen, deschisă în anul 1953 de Otto Buchinger, care se vindecase anterior de reumatism articular prin posturile lungi ţinute. Undeva în sudul Germaniei, pe malul lacului Constance (Bodensee), este locul unde se adună mulţi din europenii care doresc să ţină o cură mai lungă de post, monitorizată de un personal de specialitate.

Şi aici banii pentru cercetare lipsesc. Postul nu este iubit, iar Doctorul Stefan Drinda, care lucrează în această clinică, ne şi spune de ce: „Postul nu poate fi brevetat, pentru că nu produce bani. În consecinţă, nici un lobby nu sprijină studiile despre post”. De ce este nevoie de studii? Pentru a putea promova postul ca terapie eficientă într-o mulţime de afecţiuni și corpul medical să îmbrăţişeze şi această terapie, iar statul să o susţină prin casa de asigurări de sănătate. Doctorul Stefan Drinda, specialist în boli autoimune, observă, de pildă, că postul prelungit este eficient în acest tip de boli. În dermatoză şi psoriazis şi dermatită atopică, în boala Crohn, în reumatismul inflamator şi mai ales în poliartrita reumatoidă, postul ajută în mod semnificativ, dacă nu în vindecarea completă, cel puţin în reducerea simptomelor şi a medicaţiei antiinflamatorii, lucru deloc de neglijat, căci poate prelungi cu mult viaţa bolnavilor.

 Postul în cadrele medicinii oficiale

 Deşi rezultatele studiilor privind efectele extraordinare ale postului sunt suficient de convingătoare, medicina oficială sau convenţională refuză cu obstinaţie să le ia în considerare. În spitalele de boli metabolice şi nutriţie din România, alimentaţia bolnavului de diabet este dominată de carbohidraţi şi proteine, cu alte cuvinte de multe calorii. La fel se întâmplă, de altfel, şi în cazul celorlalte boli, unde studiile arată clar că postul ar putea produce ameliorări semnificative. De fapt, se pare că nu există nici un interes ca aceste studii să fie luate în seamă, atâta timp cât terapia aceasta nu costă mai nimic – şi, mai mult, are şansa de a reduce consumul de medicamente (cum ar fi insulina), sau chiar să vindece. Mentalitatea este hrănită încă de pe băncile facultăţii şi, ulterior, prin tot ceea ce înseamnă conştiinţă medicală colectivă. Pentru aceşti oameni care nu ar putea să citeze nici un studiu în favoarea concepţiei lor, este de bun-simţ să îndemni bolnavul să mănânce bine, poate doar cu o excepţie de la sare şi alimente bogate în colesterol. Astfel se explică de ce ministerele sănătăţii ar fi dispuse să investească oricât în medicamente, însă deloc în ceea ce presupune eliminarea consumului acestora, fapt care explică de ce terapia prin post nu este finanţată aproape nicăieri în lume.

Excepţie de la regulă, dar nu în totalitate, face una dintre cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere ştiinţific, una din ţările cu cea mai mare libertate în domeniul birocraţiei medicale, Germania. Aici, în cel mai mare spital de stat european, Spitalul Charité din Berlin, există o secţie unde oamenii se pot trata prin post. Şi nu e singurul loc de acest gen din Germania. Ce este însă cel mai important e faptul că serviciile medicale ale acestei secţii sunt decontate de sistemul asigurărilor sociale. Și asta pentru că în Germania se mai ţine cont încă de faptul că terapiile medicamentoase falimentează astăzi fondurile caselor de asigurare, în timp ce terapii precum postul conduc la economii majore. Într-un stat mic ca România, acesta nu poate fi un argument, totul rezolvându-se prin tăierea fondurilor din alte direcţii de sănătate – vitale, de altfel, pentru medicalizarea populaţiei.

Şi în Germania directorul departamentului care se ocupă cu postul, Prof. dr. Andreas Michalsen, se plânge de lipsa fondurilor necesare studiilor şi dezvoltării metodei, în condiţiile în care, observă el, „Văd bolnavi care-şi ameliorează în mod spectaculos starea de sănătate prin post. În cadrul laboratorului, observăm schimbări hormonale convingătoare şi indiscutabile, mai convingătoare decât terapiile prin medicamente. Pentru noi este o terapie fără bisturiu”.

În studiile pe care le întreprinde, Doctorul Michalsen observă că prin post apar modificări hormonale importante: „Creşterea cortizolului (cu efect antiinflamator), scăderea insulinei şi a hormonilor tiroidieni. S-a remarcat şi o creştere a dopaminei (cu efect euforizant) şi a serotoninei” – ceea ce explică şi efectul antidepresiv al postului. De altfel, efectele psihotrope ale postului au fost bine fundamentate în cadrul experienţelor de câteva decenii ale şcolii lui Nikolaev, despre care am vorbit în numărul trecut: „În prima săptămână de post se observă un efect stimulator, plus un efect antidepresiv; începând cu a doua săptămână se observă un efect calmant, sedativ; în sfârşit, efectele stimulatoare şi antidepresive se accentuează în timpul primei săptămâni de realimentare”.

 Cum să postim

 Simplu, iar pentru unii destul de complicat, postul terapeutic înseamnă să elimini complet orice hrană solidă – şi chiar pe cea lichidă, cu foarte mici excepţii. Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici, căci a înceta să mănânci după ce ai făcut acest lucru, constant, de la naştere, de multe ori chiar abuzând, nu este chiar atât de simplu.

Mai întâi, toxicitatea depunerilor de materie fecală din intestin ne vor da dureri de cap şi ameţeli, în cazul în care acestea nu sunt îndepărtate de la începutul postului.

În al doilea rând, trebuie ajutat cât mai mult organismul să treacă pe un metabolism al lipidelor, în condiţiile în care îi vor lipsi proteinele şi carbohidraţii, sau glucoza. Pentru marii consumatori de proteină animală sau de carbohidraţi, iarăşi, nu este un lucru foarte uşor, dar şi acesta poate fi rezolvat.

Nu în ultimul rând, organismul trebuie ajutat cât mai mult pe perioada postului să elimine toxinele, atât pentru a face mai uşoară parcurgerea acestei terapii, cât şi pentru a-i asigura într-o măsură cât mai mare succesul. Mai există, de asemenea, câteva proceduri extrem de folositoare, pe care fiecare le va putea adopta după posibilităţi.

Intrarea în postul terapeutic

Începutul poate fi mai dificil, atât pentru că există o rezistenţă psihologică pe care trebuie să o depăşim (o anumită frică), cât şi pentru faptul că trecerea este cel mai greu resimţită din cauză că organismul este pus brusc într-o situaţie nouă. Astfel, pentru cei care au o voinţă mai slabă sau un metabolism axat pe mulţi carbohidraţi şi proteină, există şi posibilitatea unei alte abordări. Prima ar fi să începem, cu câteva săptămâni înaintea postului de lungă durată, să postim o zi sau două pe săptămână. Acesta antrenament învaţă organismul să caute şi o altă soluţie prin metabolizarea lipidelor. O altă soluţie ar fi să se înceapă privarea totală de hrană cu două-trei zile în care să se consume numai sucuri şi, eventual, să se facă câteva spălături intestinale. Desigur, cele două abordări nu se contrazic, ele ajutând mult intrarea în postul terapeutic de lungă durată.

Esenţială în debutul postului rămâne curăţarea într-o măsură cât mai mare a colonului de materia aflată acolo de câteva zile, sau chiar de câţiva ani. Trebuie ştiut că atunci când organismul este privat de hrană, este foarte probabil ca el să apeleze chiar şi la resturile intestinale pentru a-şi procura materia necesară. De acolo însă nu vor fi aduse în sânge decât toxine, care se fac responsabile de reacţiile negative pentru care mai toată lumea priveşte postul cu groază. Acele toxine, ajunse în creier, dau dureri de cap şi ameţeli, sau îngreunează ficatul şi rinichii, ducând organismul într-o stare puternic negativă. Eliminarea acestei probleme se va face prin curăţarea colonului. Care sunt posibilităţile pe care le avem?

În Rusia, pe perioada studiilor lui Nikolaev, dar şi în prezent în alte clinici, se folosea sarea amară (sulfatul de magneziu). Se găseşte la farmacie, nu costă mult şi este uşor de administrat. Pentru cei ce preferă, se poate folosi şi clorura de magneziu sau, pur şi simplu, zeama de varză. Însă, din cauză că zeama de varză are multă sare, ceea ce poate dăuna în anumite boli cronice, este recomandabilă sarea amară. Este vorba de 40 sau chiar 60 de grame de sare amară băute succesiv (20 grame la cana cu apă) în două sau trei ore, timp în care este bine să ne aflăm în raza unei toalete, căci în următoarele ore s-ar putea să ne devină indispensabilă. Pentru cei care suferă de constipaţie cronică, se recomandă înainte şi o clismă, pentru a ne asigura că eliminarea nu va produce dureri şi balonări.

Cei ce au posibilitatea pot înlocui această procedură cu colon-hidroterapia, care va ajuta foarte mult, mai ales dacă este făcută de două-trei ori la interval de 2-3 zile. Curăţirea intestinului este mult mai profundă. Este bine ca în această perioadă de curăţire, cât şi ulterior, să se consume prebiotice şi probiotice, care au darul de a hrăni şi înmulţi bacteriile intestinale sănătoase, ceea ce va duce la întărirea imunității şi va contribui major la procesul de dezintoxicare. În clinicile din străinătate, probioticele sunt administrate şi prin clismă, cu eficienţă de câteva zeci de ori mai mare decât probioticele administrate oral.

Lucruri esenţiale pe întreaga perioadă a postului

 Exerciţiile fizice

Punctul esenţial al acestui program, cu mult mai important decât ne putem imagina, este mişcarea sau efortul fizic. În cura lui Nikolaev şi a lui Bataeva de la Goriacinsk se recomandă 3 ore de mers pe jos zilnic. Desigur, acestea pot fi înlocuite de un efort fizic cât mai intens. Se pare că efortul fizic joacă un rol esenţial în mecanismele sanogenice ale postului. Exerciţiile fizice ne ajută la o mai bună oxigenare, la o mai bună eliminare a toxinelor şi mai au şi darul de-a deschide o importantă fereastră de oportunitate către metabolismul lipidic. Se ştie, de pildă, că după un efort mai mare, în urma consumului rezervelor de glicogen din muşchi, se trece pe metabolismul lipidic – care, demonstrează studiile, rămâne activ şi după încetarea efortului fizic. Cine neglijează mişcarea pe parcursul postului terapeutic, mai ales pe perioada primelor 6-8 zile, o va scoate mult mai greu la capăt.

 Consumul de lichide

 Este esenţial să se consume cât mai multe lichide. Acestea ajută în primul rând la drenarea toxinelor. Avem în primul rând apa – recomandăm să fie cât mai curată, eventual de izvor, şi cât mai alcalină. Se poate pune în apă zeama a una sau două lămâi pe zi. Un rol important îl va juca, de asemenea, apa cu argilă (1 linguriţă la o cană, 2-3 căni pe zi), ceaiurile din plante şi apa în care se amestecă chlorela sau spirulină, iar în perioada acidozei e nevoie să se consume o cană sau două pe zi de apă în care s-a dizolvat o linguriţă de bicarbonat de sodiu.

Iată ceaiurile pe care le recomandă Gisbert Bölling şi Sophie Lacoste în cartea lor privind postul, „Le jeûne: mode d’emploi”[1]:

  • vinariţa, în caz de nervozitate;
  • păducelul, în caz de palpitaţii;
  • anasonul, calmant pentru aparatul digestiv;
  • muşeţelul, pentru un somn mai bun, în caz de cefalee şi migrene;
  • menta, în caz de greaţă, relaxant, antiseptic, analgezic şi expectorant;
  • pasiflora, tot pentru liniştire în caz de anxietate şi insomnie;
  • creţuşca, împotriva durerilor de cap;
  • rozmarinul ca şi tonifiant.

Desigur, pot fi folosite şi alte ceaiuri cu care v-aţi „împrietenit” de-a lungul timpului, cum ar fi gălbenelelemăceşeleanghinareacoada-şoricelului sau alte plante pe care le toleraţi mai bine şi vă ajută.

 Clismele 

Spălăturile intestinale sunt considerate esenţiale atât la Goriacinsk, cât şi în celelalte mari clinici unde se practică această terapie. Între ceaiurile folosite: coada-şoricelului și muşeţel. Mulţi recomandă și clisma cu cafea, care are darul de a impulsiona detoxifierea ficatului. Recomandăm cafeaua prăjită uşor, dar în lipsa ei se poate folosi şi cafeaua verde sau cea normală. Două linguri şi jumătate de cafea se fierb 3 minute, descoperit, într-un litru de apă, după care se infuzează încă 12 minute acoperit. Clismele cu cafea vor ajuta semnificativ în depăşirea fără probleme a tuturor simptomelor negative.

 Alte proceduri adjuvante 

Orice altă procedură care poate ajuta la circulaţia sângelui şi a limfei, la procesul de detoxifiere, echilibrare şi tonifiere este recomandată. Astfel, la Goriacinsk se fac băi şi împachetări cu nămol, masaj, acupunctură şi saună. Noi nu avem la dispoziţie toate acestea, însă putem face regulat băi în apă argiloasă sau cu bicarbonat de sodiu chiar în cada noastră de baie. Se pun cca. 2 kg. de argilă sau de bicarbonat de sodiu într-o cadă de apă caldă, în care stăm scufundaţi timp de 45 de minute. O parte din argilă se poate refolosi și în ziua următoare, după ce s-a scurs apa (argila rămâne depusă pe fundul căzii) şi s-a înlocuit cu apă caldă, în care se mai adaugă 500 gr. sau 1 kg. de argilă.

Virgiliu Gheorghe

Articolul integral poate fi citit în numărul din septembrie al revistei „Familia ortodoxă”

[1] Gisbert Bölling şi Sophie Lacoste, Le jeûne: mode d’emploi, Ed. Leduc.s, 2016.


Articole Asemănătoare
2260

Copilul lui Dumnezeu, Dimitrie cel cu darul înainte vederii

In luna septembrie a anului trecut, în secția de Oncologie a Spitalului Universitar din Rio, a fost o mare tulburare. Micul Dimitrie îl cerea urgent pe preotul spitalului. Dorea să primească Sfânta Împărtășanie. Băiatul avea 13 de ani. Era în această clinică de aproximativ un an și jumătate. O mică durere de cap l-a dus […]

Articole postate de același autor
204

Festivalul de colinde ”Hristos se naște, slăviți-L!” ediția a II-a

În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, Mitropolia Moldovei în parteneriat cu Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală a organizat festivalul de colinde ,,Hristos se naște, slăviți-L!’’, Ediția  a II-a.  În cadrul evenimentului au evoluat 15 ansambluri şi cete de colindători din diferite localităţi ale republicii, precum: s. Pepeni r. Sîngerei, s. Sălcuța și Taraclia r. Căușeni, s […]