Parohia Sfântul Gheorghe din Chișinău la ceas aniversar: 200 ani de slujire și credință ortodoxă

1252

Comunitatea parohială Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din mun. Chișinău a sărbătorit în Duminica a IV-a după Învierea Domnului, 19 mai 2019, împlinirea a 200 de ani de slujire la altarul bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari și Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Sorcoa, Vicar mitropolitan.

Din soborul slujitor au mai făcut parte părinții: Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea și un sobror preoțesc din Capitală. Răspunsurile la slujbă au fost oferite de corul mixt al parohiei Sfântul Gheorghe.

În cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, parohul bisericii a fost decorat cu ordinul bisericesc „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu Bodoni” de gr. II, în semn de recunoștință arhipăstorească pentru munca asiduă depusă în cadrul acestei biserici istorice, iar clericii sfântului lăcaș au fost avanasați în trepte ierarhice.

La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți preoții, cântăreții, epitropii, ctitorii și binefăcătorii parohiei care au trecut la Domnul.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, a vorbit mulțimii de credincioși despre modul în care omul trebuie să trăiască fiecare Sfântă Liturghie ca o pregustare a Împărăției Cerurilor și să fie responsabil în fiecare moment al existenței sale vremelnice în această viață, pregătindu-se în permanență pentru a se sălășlui în ceata drepților, devenind moștenitor al vieții celei veșnice.

Vorbind despre împlinirea celor 200 de ani de slujire și credință ortodoxă la altarul lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir a subliniat importanța păstrării credinței strămoșești.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa le-a mulțumit celor prezenți pentru participarea la acest ales moment din istoria comunității lor parohiale și i-a îndemnat să fie cel puțin la fel de consecvenți și dedicați în grija pentru mântuirea sufletelor lor și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.


Din izvoarele istorice este cunoscut că construcţia Bisericii „Sfântul Gheorghe” a început în anul 1814, în centrul istoric al oraşului Chişinău, cu binecuvântarea Sfântului Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Lucrările au demarat sub îndrumarea preotului Gheorghe, ajutat de conaţionalii săi bulgari. Unul din arhitecţii locaşului a fost Arhimandritul Ioanikie, invitat din Sanct-Petersburg. Povara principală cădea ре umerii protoiereului Costin Stavaraki.

Anume el a fost numit paroh al bisericii, unde a slujit până în anul 1830. Construcţia a fost terminată către anul 1818 şi la 3 noiembrie a fost sfinţită de către Episcopul de Bender şi Akerman, Dimitrie, (Sulima) Vicar al Chişinăului. Anul oficial de finisare a lucrărilor este 1819, când a fost instalat Iconostasul.

În perioada interbelică serviciile divine se oficiau în limbile română şi rusă (slavonă).

În vara anului 1940, în urma cutremurului devastator, biserica a avut de suferit esenţial. Au fost necesare eforturi susţinute pentru a restabili sfântul locaş.

În anul 1959 biserica a fost închisă. În anul 1978 edificiul a fost declarat monument de arhitectură ocrotit de Stat, iar apoi a fost efectuată restaurarea.

Odată cu renaşterea naţională, biserica a fosr întoarsă credincioşilor, iar în calitate de paroh a fost numit protoiereul Nicolae Florinschi.

La 6 mai 1990 cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale Vladimir, Episcop al Chişinăului şi al Întregii Moldove biserica a fost sfinţită de protoiereul mitrofor Mina Palihovici, parohul Catedralei Mitropolitane „Sf. M.Mc.Teodor Tiron”.

Multe icoane au fost pictate de pictorul Evgheni Pomelnicov şi de Vladimir Babin.

Din 1991 îşi începe activitatea Şcoala duminicală pentru maturi, iar din 1994 şi pentru copii, la fel și serviciul social al parohiei. În luna februarie 1994 în biserică este sfinţit al doilea Prestol.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
2079

A avut loc prima Adunare Generală a preoților-capelani care activează în cadrul instituțiilor penitenciare

La data de 22 februarie a.c., cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, s-a desfășurat prima Adunare Generală a preoților-capelani care activează în cadrul instituțiilor penitenciare. Ședința a avut loc la Palatul Mitropolitan, fiind moderată de către prot. Maxim Melinti – președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare. Ședința a […]