Părintele Constantin Necula: Nu am crezut niciodată în altă putere decât cea dată de lucrarea Duhului Sfânt în iertare

803

Mă pregăteam să scriu picătura de carte, din dorința de a nu uita sensul scriiturii zilnice, semn că refuz să gândesc numai într-o direcție, când am descoperit un text al Sfântului Nicolae Velimirovici, sfântul sârb care a înfruntat dictaturi și moartea.

Păstrez pe pagină citatul: „Când îl jignești pe prietenul tău, cine poate șterge această jignire: tu sau prietenul tău? Este limpede că tu nu poți, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poți șterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toți oamenii pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toți oamenii, nu pot face acest lucru- deoarece prietenul a primit jignirea de la tine și a luat-o cu sine. Jignirea este, prin urmare, la el și cu el. Și numai el o poate slăbi și șterge. (...) Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească și să șteargă, tu singur nu poți, în întreaga veșnicie, să te mântuiești de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci-n a prietenului tău. Iar postul tău și curățirea, și pocăința, și virtuțile, și lucrarea virtuților pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ți slăbească păcatul, să-l îndepărteze și să-l șteargă. Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârșit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârșit este liber față de tine, pe când tu nu ești liber de el.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău. Cheia tuturor Tainelor, Ed. Predania, pp. 133-134). 

Am aflat din multele comentarii de la articole anterioare, din dialogul înjurat dintr-un magazin sibian și din pozițiile unor lideri ai vieții locale sibiene că fac parte din personajele toxice ale orașului, că am născut răul unei poziții morale în târgul nostru atât de divers și mozaicat și că, în general, nu am ce căuta în viața cetății. E drept că pozițiile sunt născute în timp, mai ales cu ocazia acestei încercări legate de Referendum, dar multe dintre ele au fost acumulate în timp, în diverse momente.

M-am descoperit înjurat și de unii și de alții, tratat ca prea politizat ori prea moralizat, deopotrivă scuipat de democrați și cei care socotesc că singura democrație este cea gândită, trăită și propusă de ei. Recunosc că am greșit grav. Chiar am crezut că ancorându-mă în Evanghelie și în cultura sincerității ceea ce spun poate ajuta, poate chema și crește liniștea socială ori poate ajuta, cumva, nu știu prin ce minune, la tot ce făptuim ca oameni. Am greșit. Am greșit pentru că am crezut în dialog și sinceritate, că am socotit că problemele legate de morală socială pot găsi ecou pozitiv în oamenii apropiați de cultură și cunoaștere. Am sperat, din toată inima, că activismul, sec și legat doar de acțiuni sporadice, nu poate fi mai important decât munca fidelă în folosul comunității, cu timp și fără timp. Acum știu că am greșit. Chiar am crezut în strigătul străzii: „fără politică în Biserică”. Nu mi-am dat seama în ce mod ecoul era de fapt „fără Biserică în politică”. Arestarea unei acțiuni civice în folos politic ne costă enorm, nu doar ca Biserică, ci și ca Neam. Grijă tuturor acelora care se încred în politicieni. Mereu veți fi puși cu spatele la zid. Interesul lor este obținerea a maximum de imagine din minimum de efort. Acum măcar am descoperit că nu, Biserica nu este factor decisiv în dărâmarea sondajelor, că oamenii crescuți în ea au propriile opinii sau, cum îmi scrie o foarte bună specialistă, oamenii amendează dorința de putere a Bisericii. E posibil. De fapt niciodată nu votează decât cum le trece prin cap ori suflet, ceea ce, să recunoaștem, e ceva câtă vreme unii credeau că Biserica poate manipula orice credincios ca pe o slugă de pripas.  

Eu nu am crezut niciodată în altă putere decât cea dată de lucrarea Duhului Sfânt în iertare. Ne somează oamenii momentului la asumarea cu smerenie a greșelilor săvârșite ca Biserică. Sunt de acord. Mă plec și le cer iertare pentru greșelile reale. Pentru cele inventate și așezate fundament minciunilor prin care s-a lucrat fisurarea încrederii în Biserică nu pot să-mi cer iertare.

Cred, personal, că asupra nici unei alte instituții din România nu s-a făcut analiză și  mai perspicace judecată decât asupra Bisericii. Pe criticarea ei unii au fundamentat propria politică.  Mă plec dinaintea copiilor viitorului că nu le-am crescut corect și luminos părinții, că nu putem să ne lăudăm cu o viziune coerentă în politici sociale- cu  toate că lista obiectivelor de asistență socială ale Bisericii va rămâne la îndemâna cercetării lor în timp. Mă plec dinaintea generațiilor bătrâne că i-am expus jignirilor și umilirii propriilor lor copii și nepoți. Exercițiul credinței presupune și astfel de momente și știu că ați fost primii care ne-ați înțeles mesajul și l-ați asumat ca atare. Dar mai ales mă plec generațiilor mature și adolescentine ale Țării. Personal știu cât am muncit și am căutat să țin aproape de idealurile unei generații. Unul dintre comentatorii mei crede că m-am prefăcut și că nu sunt așa open mind cum credeau unii. Creadă. Știu doar că sunt laturi ale căii noastre comune unde ne despărțim pentru că nu pot trăda Evanghelia de dragul nici unei comuniuni comode. Iertarea e la voi.

Aud că Biserica s-a amestecat cu politicul, de parcă s-ar fi putut apăra de acest amestec câtă vreme comunitățile în care activează ca instituție sunt îmbibate cu politic. Ne-o spun jurnaliști și activiști ei înșiși adepți și propovăduitori ai unor curente politice. De acord, Biserica va trebui să renunțe la măsura dublelor standarde și cultivarea premierilor locali și zonali, evitând la maximum folosirea banului public fără un interes real pentru comunitate. Transparența financiară, atât de des clamată, va produce o dezamăgire pentru mulți dintre vânătorii de comori pe sub Altare. Datorez rândurile acestea unui tânăr ce a strigat într-un magazin să-mi fie rușine. Am povestit și ne-am strâns mâna la plecare. Ca preot și om nu funcționez pe ură și nici pe inducerea fricii. Cred cu tărie numai în Dumnezeu și știu că toate exercițiile de limpezire ale vieții sunt linii de forță din care se pot naște iertări. Restul vom afla într- un viitor, nu foarte depărtat. Cu respect absolut pentru adevăr care nu încape în softul agitat al vremii de acum.

Sursa:http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/jignirea-prietenului-138746.html


Articole postate de același autor
644

Părintele Marcu Petcu de la Mânăstirea Sucevița: Atunci când va înceta liturghia, atunci când nu vom mai pomeni pe cei adormiți, lumea va înceta să mai existe

Postul public de televiziune franceză ,, Arte’’ transmite în perioada 15/09/2018-14/10/2018 filmul ,, Roumanie, la beauté sacrée des monastères peints’’ – ,,România, frumusețea divină a mânăstirilor pictate’’. Filmul relatează despre mânăstirile pictate din Bucovina, România, mai exact este vorba de mânăstirea Sucevița (https://www.arte.tv). Extras din prezentare : ’’ În partea de nord a României, nu departe […]