Păcatul meu este otrava vieţii mele

1597

Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.

Ia, stârneşte un om bun, să vezi ce poate să facă! Nu? Ei, Dumnezeu ne vindecă de răutate, ne vindecă de vulnerabilitatea la sugestiile celui rău şi de firea noastră care, fiind slabă şi având nevoi şi slăbiciuni, aceste nevoi şi slăbiciuni ne împing să fim răi, ca să ne împlinim nevoile. Nu mai stăm să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Deci, în momentul în care oamenii nu mai sunt în legătură vie cu Dumnezeu, nu‑şi dau păcatele să le ridice Dumnezeu – a venit Fiul lui Dumnezeu să ridice păcatul lumii.

Păcatul meu este otrava vieţii mele, care se revarsă, în primul rând, asupra copiilor mei, în familia mea, apoi la vecini şi în jurul meu! Când eu Îi dau păcatul lui Dumnezeu, El îl ridică de la mine şi‑mi dă harul Lui. Atmosfera se schimbă. În momentul în care omul n‑a mai dat măcar de patru ori pe an, măcar o dată pe an, nu şi‑a spălat sufletul de aceste păcate, ele au devenit răni. Păcatul e rană, maică! Păcatul este o rană a sufletului. Şi aşa cum rana trupului se infectează cu microbi şi viruşi, sau ce se întâmplă acolo, bacterii… aşa rănile sufletului se infectează cu draci care se cuibăresc în rănile noastre sufleteşti. Şi acei draci sunt mai activi decât microbii.

Pentru că în trupul nostru există anticorpi, care mai omoară microbii. În sufletul nostru, singurul anticorp împotriva dracilor este Dumnezeu. Şi dacă nu‑L băgăm efectiv în sângele nostru, în mintea noastră, în trupul nostru, suntem vulnerabili şi nu ne putem apăra. Deci, generaţii de generaţii nu s‑au mai spovedit, omul a acumulat păcate, şi‑a otrăvit viaţa cu aceste făpturi care ne chinuie, şi viaţa noastră a devenit un iad şi am vrea să ne simţim ca‑n rai… Omul a devenit tot mai dependent de plăcerea care te face să uiţi durerea. Şi fără această întâlnire cu Dumnezeu, noi rămânem sclavii plăcerii, că asta e esenţa căderii omului. Şi plăcerea, dacă nu e imediat, produce durere.

Sursa: Maica Siluana, Cu Hristos te intâlnești, mai întâi, în iad, Editura Lumea Credinței, București, 2013, p. 102


Articole Asemănătoare
6600

Noi, bărbaţii, în mare parte suntem ai mamelor, în timp ce fetele sunt ale taţilor

Vedeţi voi înşivă cum în familie facem înţelegere sau dezbinare după cum ne sunt gândurile şi dorinţele. Dacă stăpânul casei este copleşit de griji, de gânduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuieşte tulburare nu numai lui, ci şi întregii sale familii. Toţi cei ai casei sunt mâhniţi, nu au pace, nici mângâiere. El, ca stăpân […]

Articole postate de același autor
2347

Cum ar trebui să ne cerem iertare…

  Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare? De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul […]