Și cei smeriți se pot aprinde de râvnă, însă numai atunci când trebuie să apere comoara credinței Ortodoxe. Aceasta dovedește limpede că smerenia nu este vreo nepăsare, ci o adâncime în care, asemenea apelor unui ocean, se adună forțe uriașe care luptă împotriva celor mai puternici vrăjmași ai omului și ai mântuirii acestuia, cu dracii cei nevăzuți, cu patimile dinlăuntrul nostru și cu ereticii, acești diavoli văzuți din afara noastră. Numeroasele însușiri ale smereniei se vădesc deosebit de limpede în pilda următoare.
Într’o mănăstire viețuia un părinte sfânt cu numele Agathon, vestit prin virtuțile sale: smerenia și răbdarea.
Odată, au venit la el câțiva frați hotărâți a-l ispiti. Aceștia i-au spus: «Părinte, mulți vorbesc că ești clevetitor și că neîncetat osândești pe semeni.» A cugetat bătrânul în sinea sa la acestea și și-a zis în gândul său: «Oare nu am osândit niciodată, măcar în gând, pe frații mei?» Și le-a răspuns: «Adevărat este că sânt clevetitor și osândesc!» «Mai mult decât aceasta, ești și curvar!,» au continuat frații. Avva Agathon și-a amintit atunci de cuvintele Domnului «că tot cela ce privește la femeie spre a o pofti pre ea, iată a preacurvit cu dânsa în inima lui» /Mt. 5:28/ și a recunoscut smerit: «Adevărat este, sânt curvar!»
Astfel, frații au înșirat multe păcate, învinuind pe Sfântul Agathon că le-a săvârșit, și de care acesta se recunoștea deplin vinovat. În cele din urmă, frații i-au spus sfântului: «Nu vom ascunde de tine și aceasta, că mulți te socotesc a fi și eretic!» Atunci ochii smeriți ai sfântului s’au aprins
de râvnă dumnezeiască, iar acesta, cu mâna ridicată, le zise: «Nu! Viu este Dumnezeu! Martor îmi este că nu sânt eretic!»
S’au mirat frații de acest răspuns hotărât și neașteptat, și l-au rugat pe bătrân să-i lămurească de ce a încredințat la toate învinuirile dintâi, iar pe ultima a respins-o atât de hotărât. Atunci, Sfântul Agathon le-a spus: «Păcatele cele dintâi de care m’ați învinuit le-am primit ca să dobândesc smerenie și ca să nu aveți o părere înaltă despre mine; pe cel din urmă însă, nu l-am primit, pentru că erezia este despărțire de Dumnezeu, iar eu păzesc sfânta credință, ca să nu pier împreună cu ereticii!
Extras din Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București 2010
