Ochiul celuilalt a devenit măsura vieţii mele

349

Frumuseţea nu se cumpără, nu se negociază: pur şi simplu o ai sau nu. Orice încercare de a o imita începe să semene cu o simplă caricatură pe care o aduci propriului tău chip. A-ţi modifica chipul începe să semene cu acel bal mascat la care îţi pui o mască de circumstanţă, cu care ieşi în lume fără a fi tu însuţi, fără a vrea să fii tu însuţi. Căci a te ascunde în spatele unei măşti aşezate dimineaţă de dimineaţă pe chipul tău, obligatoriu te va învăţa să foloseşti şi acea dublă personalitate care caracterizează pe prea mulţi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei să te prezinţi în faţa lumii; este o încercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tău cu ceilalţi. Adică o stare de minciună…

Mereu căutăm să plăcem celorlalţi, mereu simţim nevoia să ieşim în evidenţă. Nu are importanţă cu ce risc. Trebuie ca mereu să vedem ochii celorlalţi aţintiţi asupra noastră, să ne vedem mereu poftiţi şi invidiaţi chiar de ceilalţi. Nu mai avem puterea să ne căutăm şi să ne judecăm fiecare pe sine însuşi, ci ochiul celuilalt a devenit măsura vieţii mele. Acelaşi etalon josnic al celor mulţi, care obligă la o anumită talie, la o anumită înălţime, la o anumită lipsă a hainelor, care să ascundă mai mult decât minimul necesar bunului simţ. Poate că nici măcar atât.

De cum face primii paşi în viaţă, omul trebuie să imite. Începe cu păpuşa Bărbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbrăcată şi tot mai senzuală. Deci, primul etalon, primul model pentru fete; cât despre băieţi, ei sunt ajutaţi să îşi dezvolte gustul pentru plăcere, pentru fetiţe cu fitze! Şi nefericita să fie fetiţă care are „blestemul” de a fi un pic mai plină, un pic mai bine făcută. Dar calvarul ei abia a început!

Cataloage tot mai pretenţioase o învaţă cum să se îmbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbrăcată. O învaţă că haina nu trebuie să ne facă, în ultimă instanţă, mai frumoşi, ci trebuie să „strige” după privirile celorlalţi. Ceea ce trebuie să se vadă este corpul, trupul omenesc, care are enormă nevoie de plăcere. Iar haina este un adjuvant, un ajutor nepreţuit. „Turma” impune copiilor noştri nişte reguli prin tot felul de cataloage de modă; iar ei se supun mai mult inconştient, fiind chiar fericiţi să li se dicteze cum să se îmbrace… pentru a fi pe gustul lumii.

Am devenit nu oameni frumoşi, ci picioare frumoase, sexy, care îţi taie respiraţia şi demnitatea. Am devenit abdomene umblătoare, talii cu mişcări provocatoare, care pur şi simplu cheamă pe cei doritori la plăcere. De mult timp fetele noastre au uitat că ceea ce are omul unic şi de neinlocuit este chipul şi nicidecum picioarele. Am uitat să privim ochii celuilalt şi să vedem chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. Dar vedem un chip care spune tot, un chip cu nişte ochi din care de multă vreme a dispărut Lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-a intrat în reflex să privim pe celălalt începând cu mijlocul lui, cu talia lui.

Dacă o faţă a picat acest examen, nu mai are nicio şansă în rândul prea modernei noastre lumi. Ne dezbrăcăm înainte de a fi „nevoie” să fim dezbrăcaţi. Ne aruncăm inconştienţi în vâltoarea unor patimi ruşinoase, fără a calcula consecinţele acestui fapt. Ne lăsăm prădaţi de privirile celorlalţi, fără a gândi că păcatul începe mai întâi de toate cu gândul, este făcut mai întâi de toate în inimă. Nu înţelegem că majoritatea zdrobitoare a celorlalţi nu va putea să vadă eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastră, ci ne va transforma în simple obiecte de plăcere, în „actori” ale visurilor şi ale imaginaţiei lor bolnave, murdare şi obscene.

Dar, din păcate, majoritatea tinerelor asta doresc de fapt. Îşi doresc să fie dorite.

În acest caz nu mai putem vorbi nici măcar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul în faţa unui animal. Atâta timp cât îţi transformi trupul în „poligon de tragere” prin patimi de tot felul, nu va trebui să aştepţi decât clipa morţii. O clipă în care acest trup va sfârşi în mod jalnic, deplorabil, într-o frumuseţe apreciată doar de viermi şi de un pământ care ne nivelează pe toţi, fără diferenţiere.

Apoi îţi voi spune în mod direct că machiajul este o revoltă la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, îl mai accepţi ca pe Creatorul vieţii tale. Nu îţi place chipul pe care ţi l-a dăruit; consideri că ştii ceva mai mult decât El şi începi să retuşezi. Dar în mod artificial, căci omul nu poate schimba în mod natural creaţia lui Dumnezeu. Şi o donare o face tot din ceea ce există deja, dintr-un dat pe care oricum nu şi-l poate explica.

Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumuseţe”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare şi mult prea false, nu şi-a dezgolit nici măcar părul înaintea oamenilor, dar a rămas cea mai frumoasă femeie din lume, cea mai cunoscută frumuseţe a neamului omenesc. Dacă sufletul tău nu este curat şi frumos, atunci, oricât ai încerca, nici trupul tău nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai văd decât trupuri şi nu mai doresc decât trupuri. Mă gândesc şi la un exemplu strict omenesc: actriţele anilor ’40 aveau ceva aparte, care lipseşte celor de azi… Aveau o frumuseţe aparte, o lumină în toată fiinţa lor. Fără a se dezgoli şi fără a provoca, îţi „furau” atenţia şi simţeai că într-adevăr sunt deosebite.

Acest „ceva” lipseşte astăzi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arată femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasă de lumina ochilor ei, de frumuseţea chipului, ci dorim orbeşte doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care în zadar va încerca să umple goliciunea trupului şi a sufletului nostru. Dar ce facem dacă femeia vrea ca toate acestea să se întâmple? Ce facem dacă ea îşi doreşte să fie redusă la abjectul stadiu animalic? Ce facem dacă până şi machiajul „netezeşte” acest drum al atragerii bărbatului în cursa mizeră în care el să dorească trupul ei?

Să ne gândim iar la Maica Domnului… îmi vei replica că altele erau vremurile şi alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui să înţelegi că nici eu nu îţi propun să umbli în pelerine kilometrice, acoperită cu valuri mult prea negre. Te invit la decenţă, la modestie şi la demnitate. Te invit să nu te coborî la stadiul de „momeală” publică; ştiu că îţi doreşti recunoaşterea frumuseţii şi a supleţei corporale. Dar dacă Cineva ţi-a dăruit un astfel de corp, atunci nu-l dărui tuturor, oriunde şi oricând.

Un mare sfânt egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enormă ispită. În adolescenţa lui, pe când încă mai era la casa părinţilor lui, înainte de a se retrage în pustiul Saharei, a văzut o fată. Erau împreună la arat. Era o fată extrem de frumoasă, bine făcută, care, pentru că era foarte cald, lăsase cam mult la vedere. Însă nu s-a întâmplat absolut nimic între ei. Poate că a şi uitat-o în scurt timp. După ce s-a călugărit, deja fiind la o vârsta înaintată, au început nişte ispite groaznice, la prima vedere incredibile. În fiecare zi i se arăta diavolul sub chipul acelei fete, i se aşeza în braţe şi începea să-l mângâie, să-l cheme la păcat, la desfrâu.

Iar Sfântul Moise, cu lacrimi în ochi, se ruga lui Dumnezeu să ridice de la el această ispită, pentru că de multe ori era la marginea disperării. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu această vedenie demonică, cu această invitaţie la desfrâu. El nu trebuia decât să accepte în inima sa acest păcat şi era de ajuns, pentru că păcatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a aşteptat ca o simplă privire şi un simplu gând păcătos să-l părăsească şi să nu-i mai chinuie trupul îmbătrânit.

Tu de câte ori te-ai pus în locul acelei fete nepăsătoare sau te-ai gândit la urmările unei simple fapte tinereşti? De câte ori nu ne expunem desfrâului intelectual şi moral al celorlalţi, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoaştem? Îţi reamintesc că Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem să-l reprezentăm aşa pentru că mintea şi inima fiecăruia dintre noi sunt prea îmbolnăvite de păcat, prea mult obişnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru plăcerea proprie. Ochii noştri au uitat să privească ca şi ochii unui copil: acesta va umbla gol fără nicio problemă şi nu-şi va imagina nimic păcătos în sufletul lui ce stă mereu aşezat în braţele unui înger.

Prea mulţi dintre noi au apucat pe demonicul drum pe care se află cea care îşi permite să se numească „Madonna”. (În limba latină, ca şi în cea italiană, înseamnă „Maica Domnului”, „Doamna noastră”). Aceasta a afirmat că Hristos este sexy pe Cruce şi că i-ar face o mare plăcere să-l aibă. Poate că nu ar fi trebuit să mă mânjesc cu o astfel de afirmaţie, dar am vrut să atenţionez că foarte mulţi tineri au apucat exact pe aceeaşi direcţie. Nu-l vor batjocori pe Hristos în mod direct, aşa cum a făcut această blestemată fiinţă, dar Îl rănesc prin viaţa lor, prin comportamentul lor, prin limbajul lor. Dacă inima ta este curată, atunci şi îmbrăcămintea ta va fi demnă, netransformându-se într-un obiect al patimilor acestei lumi.

Pe când vom căuta şi o frumuseţe a sufletului? Cât vom mai ignora exact ceea ce este cu adevărat important? Nu zic să vă ignoraţi trupul sau să îl supuneţi unor posturi dure, pe care majoritatea, nici în forma lor uşoară, nu vrem să le încercăm. Nu vă invit să faceţi minuni, pentru că am zis deja că pe acestea le face Dumnezeu.

Extras din Monahul Paulin, “Rugaciuni catre tineri”, Editura Egumenita, 2008


Articole Asemănătoare
962

O coincidenţă uimitoare salvează un bebeluş de la avort

Ştiu că vechea zicala „Căile Domnului sunt de nepătruns” vă este familiară. Vă rog să staţi jos şi să citiţi această poveste până la capăt. Dumnezeul nostru, al tainelor de nepătruns, de data aceasta s-a întrecut pe Sine! O tânără din Indianapolis, statul Indiana, pe care o vom numi Erin, s-a trezit, şi-a trimis copiii […]

Articole postate de același autor
1091

Mamelor, trimiteți binecuvântarea voastră asupra copiilor!

Oh, binecuvântare de mamă! Binecuvântarea care iese din străfundurile inimii mamei, adăpată de harul lui lui Dumnezeu, este o putere creatoare în viața copiilor ei. Binecuvântarea mamei ne este necesară pentru reușita în lucrările noastre și pentru dobândirea fericirii în viață. De aceea, mulți se grăbesc, vin chiar din străinătate, fără să ia seama la […]