Nu există o relaţie între moralitatea părinţilor şi sănătatea copiilor

8452

1) Nu există o relaţie între moralitatea părinţilor şi sănătatea copiilor. 2) Normalitatea presupune integritatea fizică şi psihică, pe cînd sănătatea comportă şi o dimensiune morală. 3) Chiar şi oamenii perfect sănătoşi au firea bolnavă. 4) Bătrîneţea este boala de care suferă tot ce este viu. 5) Adevărata sănătate este desăvîrşirea spirituală. 6) Părinţii cu copii bolnavi nu trebuie să aştepte înţelegere de la lume, ci să se desăvîrşească în iubire.

ÎN LUME există milioane de copii bolnavi din naştere. Cauzele acestei întîmplări uneori sînt explicate de medici, alteori nu. Se întîmplă ca doi părinţi sănătoşi să nască un copil bolnav. Aceasta nu depinde de moralitatea lor. Cunosc oameni de mare curăţie trupească şi sufletească, dar care au născut un copil bolnav. E vorba de familia unui preot. Au avut grijă de copilă pînă la vîrsta de nouă ani, copila petrecînd în stare vegetativă. Atunci Dumnezeu a hotărît să o ia la El. Intre timp li s-au născut şi alţi copii, astăzi avînd cinci. Părintele îşi continua slujirea nestingherit, fiind un om vesel. Mulţi nici nu ştiau de problema lui, pentru că nu se plîngea niciodată. Dacă cineva ar fi vrut să susţină ideea potrivit căreia Dumnezeu dă copii bolnavi părinţilor păcătoşi pentru a-i pedepsi, această familie este un exemplu clar că lucrurile nu stau aşa. La fel şi milioanele de păcătoşi care nasc copii perfect sănătoşi dovedesc că naşterea unui copil bolnav nu este o pedeapsă. Noi nu ştim de ce se nasc copiii bolnavi. Cel mai probabil, pentru a arăta dragostea părinţilor şi a ne face mai buni.

Psihiatria a pus de mult problema graniţelor normalului. Unde se termină normalitatea şi începe boala psihică. O altă întrebare ar fi dacă normalitatea e totuna cu sănătatea. Există oameni anormali care trăiesc o viaţă deplină şi oameni normali care îşi ratează viaţa. De pildă, un fizician născut infirm care a ajuns pe culmile ştiinţei este mai sănătos din punct de vedere al împlinirii existenţiale decît un fost sportiv care s-a alcoolizat şi a ajuns la cotele de jos ale existenţei umane. Din acest punct de vedere, starea de sănătate include în sine şi o conotaţie morală, astfel încît sănătatea este în primul rînd o stare de echilibru, care poate fi dobîndită atît de cei normali, cît şi de cei „anormali".

Sănătatea fizică şi psihică este, desigur, o stare de normalitate dacă o privim din punct de vedere al integrităţii speciei. Din punct de vedere teologic însă, nu putem vorbi de sănătate decît dacă avem adăugată la cele două şi moralitatea. Incălcarea moralităţii este o deficienţă, un handicap mult mai grav decît handicapul fizic sau psihic. De aceea în tratatele Sfinţilor Părinţi omul cuprins de patimi este numit „bolnav". Cuvîntul „patimă", pe care îl folosim şi în limbajul curent, înseamnă „rană". In rugăciunile Bisericii se cere foarte des „vindecarea", „tămăduirea" firii „bolnave", iar Dumnezeu este numit „Doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre".

Dacă din punct de vedere fizic şi psihic noi ne putem naşte perfect normali, firea noastră este în orice caz atinsă de boală, aceasta fiind o urmare a căderii din Rai ce se răsfrînge asupra tuturor oamenilor. Ca să nu facem multă teologie, voi spune doar că bătrîneţea este o boală inevitabilă pentru fiecare om şi această boală sfîrşeşte întotdeauna în moarte. Cu alte cuvinte, toţi oamenii ajung bolnavi, chiar şi cei care se nasc perfect sănătoşi. După o vîrstă, diferenţele dintre cel născut bolnav şi cel născut sănătos dispar. Pe patul de moarte ei ajung în condiţii egale, pentru a înfrunta ultimul examen - moartea. 

Singurul criteriu de sănătate care rămîne neschimbat este cel care determină sănătatea spirituală. Un suflet desăvîrşit poate trăi atît într-un trup sănătos, cît şi intr-unui bolnav. Apostolul Pavel a făcut chiar o afirmaţie paradoxală: „Cu cit îmi slăbeşte trupul, cu atît mi se întăreşte sufletul" şi „cînd sînt slab, atunci sînt tare".

Scopul nostru trebuie să fie sănătatea spirituală, ca fiind singura care conferă statut de om realizat.

Pînă la urmă, de ce vă necăjiţi? Ce fac eu cu un trup sănătos mai mult decît cel cu trupul bolnav? Astăzi la vânătoare nu mă mai duc, cu atacatorii nu mă lupt, nici măcar fructele nu le mai culeg din copaci. Viaţa modernă ne-a uniformizat, iar odată cu apariţia tehnologiilor, cel sănătos şi cel bolnav pot lucra Ia fel de bine din spatele unui monitor.

Incetinirea funcţiilor creierului e şi ea o minune. Cunosc astfel de copii. Zic copii pentru că ei rămân aşa toată viaţa. Părinţii şi cei care ii cunosc se înţeleg perfect cu ei.

Aceasta m-a făcut să cuget la starea oamenilor din Rai, cînd nu vorbeau prin cuvinte. Aşa se înţelege şi mama cu pruncul, cînd toţi ceilalţi nu pricep cum de ştie ce-şi doreşte. Ştie. Dragostea nu are nevoie de explicaţii şi argumente, pentru că este văzătoare prin natura ei. Părinţii care au un astfel de copil îşi dezvoltă o sensibilitate sporită care se manifestă apoi nu doar în raport cu propriul copil, ci şi cu restul lumii.

Desigur, toate acestea nu sînt îndeajuns pentru a tămădui anii de suferinţă ai părinţilor cu copii bolnavi.

Singurul lucru pe care doresc să îl ştie este că în lume sînt foarte mulţi oameni care se gîndesc la ei, se roagă pentru ei. Bisericile din întreaga lume se roagă în fiecare zi şi în fiecare noapte pentru bolnavi. Dacă veţi merge la biserică şi veţi asculta cu atenţie rugăciunile, veţi descoperi cît de des se întorc gîndul şi inima credincioşilor spre fraţii lor bolnavi, spre voi, spre copiii voştri.

Odată a venit la noi un autocar cu adolescenţi în cărucioare. Am fost solicitat de organizatorii excursiei să-i însoţesc şi să le povestesc ceva. Uitîndu-mă la ochii lor strălucitori, la bucuria cu care sorbeau cuvintele şi atenţia pe care le-o dăruiam, am zis că singura diferenţă dintre ei şi mine este aceea că la mine nu se vede căruciorul în care îmi port sufletul, pe cînd cărucioarele lor sînt la vedere. Dacă am strînge toate cărucioarele în care oamenii îşi poartă sufletele, noi nu am mai încăpea în lume din cauza lor.

Iubiţi. Nu cereţi lumii să vă înţeleagă. Lăsaţi taina să respire liber.

Din Antiparenting, Ierom. Savatie Baștovoi, editura Cathisma, Bucureşti 2017.


Articolul Precedent
Articole postate de același autor