Actualitate

Nu bogăția te bagă în iad… ci nesimțirea față de Dumnezeu care ți le-a dat pe toate și nu știi să-i mulțumești…

6979

Nu bogăția te bagă în iad, nu mâncarea, nu băutura, nu luxul.. ci nesimțirea ta personală, față de Dumnezeu care ți le-a dat pe toate și nu știi să-i mulțumești…

Când lumina din noi devine întuneric este tocmai lipsa de cunoaștere a bunătății creatorului și a înțelepciunii față de darurile primite și dorința că noi putem face mai mult decât Dumnezeu! Și avem aceste modificări genetice și acești mutanți genetici de care se tot vorbește în revistele de știință. Aceste războaie biologice duse în laboratoare. Și vedem că cele mai sofisticate descoperiri, sunt nimic în fata genei puse de Dumnezeu din poruncă, cum această genă de 7000 de ani îndeplinește aceeași misiune.

Același lucru îl vrea Dumnezeu de la om. Când spune: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui!” Iar aici veti spune: Pai cum parinte, nu vedeti ce este in jur? Cum poți să fii numai cu Dumnezeu? Simplu! Tot Mântuitorul a spus: „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.” Ce înseamnă asta? Noi am tâlcuit, bancul popular și l-am adaptat după Scriptură: „Fă-te prieten cu dracul până ce treci puntea!” Dar nu are nici o legătură! Aici trebuie să-ți aduci aminte de Iov care era putred de bogat și care a spus:”Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului.” Și „Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului așa a făcut ! Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac !” Și toate intră în aceste cuvinte:”Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.” De aici ne dăm seama că tot ce este în jurul nostru ne este folositor atunci când îndumnezeim. De aceea se sfințește casa, fântâna, încrucișarea de drumuri printr-o troița (pentru că se spune de dracul din răspântii care fuge de cruce) de aceea se pune cruce în stână, pe casă, la gât.. și aceea e casa sufletului. Și făcând toate lucrurile acestea, ești plăcut lui Dumnezeu și nu mai ești robit pământului.

Grija vieții m-a scos din rai! Spun Sfinții Părinți, este o înșelăciune această lume care umblă în întuneric. Despre marele înțelept Diogene din Sinope, se spunea povestioare care circulau pe seama lui. „Într-una din zile, putea fi văzut umblând prin Atena cu un felinar aprins în mână, strigând: „Caut un Om”. Omul, în sensul Ideilor platoniciene, nu poate fi găsit, există doar diverși oameni concreți. în perioada postsocratică(„Micii socratici”) „Nu! Eu umblu în întuneric!” Deci vă dați seama? Deci noi trebuie să realizăm această întunecare a lăuntrului nostru, și ce frumos se cântă în Postul cel mare..”Cămara Ta, Mântuitorul meu, O văd împodobită, Și îmbrăcăminte nu am Ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de Lumina, Și mă mântuiește!” Aceasta este Mamona care nu trebuie sa ne stăpânească și pe care noi trebuie să-l folosim. Și să știți.. să vă iasă din mentalitate: Nu bogăția te bagă în iad, nu mâncarea, nu băutura, nu luxul.. ci nesimțirea ta personală, față de Dumnezeu care ți le-a dat pe toate și nu știi să-i mulțumești…


Articole Asemănătoare
458

O luptă pentru un suflet…

  Când nu mai ai putere să-ți continui viața, ce ar trebui să faci? Să cedezi? Să abandonezi totul și să o iai de la capăt? Ai voie să-l părăsești pe cel cu care ți-ai unit destinul, dacă viața alături de el e doar un chin? De câte ori putem ierta și există oare acea […]

Articole postate de același autor
349

Seminar cu genericul: Prețuiește Viața

La data de 10 martie 2017, a avut loc o întâlnire de suflet cu tinerii de la Orfelinatul Preafericitul Iosif și voluntarii din filiala ATOM Chișinău. Evenimentul a început cu rugăciunea după care preotul Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova a discutat cu cei prezenți mai multe aspecte ale vieții prin tema: Prețuiește Viața. Tema dată […]