Nevoia de Rusalii

11045

Suntem în plină epocă a negării Rusaliilor. La ce să ne mai trebuiască, nu-i aşa, Duhul Sfânt? Acum când ne umplem de energiile create ale unei lumi tehnologizate până-n cântărirea sufletului, când ne urâm prin lege şi ne umilim prin contract social, la ce să fie bun Duhul Sfânt, la ce anume mai vine şi Duhul Sfânt peste noi?

Poate pentru a înţelege ce se întâmplă prin lucrarea Acestuia în lume trebuie să ne trezim înainte de ştirile de groază ale dimineţii, să mergem spre ale noastre în tihna pasului odihnit de o noapte cuminte. Cum să mai ceri asta omului modern, cum anume să-i motivezi aşezarea în cuminţenia Bisericii?

Cum să o faci când lumea din jur continuă să facă din Biserică gaura neagră a frustrărilor cu o învârtoşare vrednică de misiuni mai înalte? Personal nu îmi pierd nădejdea. Ştiu că fiecăruia Dumnezeu i-a dăruit un chip şi că asemănarea cu El se face numai prin conlucrare cu Cel ce Este. Izolările noastre nătângi nu fac decât să-i sporească lui Dumnezeu răbdarea iar nerăbdărilor noastre inegale le trimite, tratament de vindecare, umbrirea Duhului Sfânt. Căci Rusaliile despre aceasta sunt.

În ce mod Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra apelor învolburate ale fricii noastre de a fi oameni, oameni vii în Hristos, oameni căutători şi trăitori de Dumnezeu. Într-una din paginile vieţii Mitropolitului Antonie de Suroj se povesteşte că, pe când era foarte tânăr, a mers în vizită la un coleg care, pentru că-şi cunoştea bine mama, i-a oferit un buchet mare de flori. Andrei, cum se chema pe atunci vlădicul de mai târziu, a fost cuprins de furie aproape, spunând: Cum poţi irosi banii pe flori când nu există nimic de mâncare? Mama i-a răspuns cu multă blândeţe: Pot trăi fără mâncare, dar nu pot trăi fără flori. Vieţuirea creştină nu înseamnă o asceză neînduplecată, lipsită de iubire.

Rusaliile sunt darul prin care Dumnezeu reface lumea frumoasă, locuibilă, dând sens prezenţei Bisericii în lume, reactivând ortodoxia de început a creaţiei. Suntem la vremuri de sperjur ideologic şi cataclism moral.

Zile ca acestea, ale Rusaliilor şi pomenirii Sfintei Treimi, nu ne învaţă doar teologie ci ne arată de ce e nevoie de frumos ca să nu ne pierdem omenia. Un frumos ca o nostalgie de rai, ca un sens unic, nefracturat de orgoliile şi micimile noastre. Cei care nu iubiţi Biserica, acceptaţi darul ei de frumos. Cei care o iubiţi, trăiţi Evanghelia. Faceţi lumea mai frumoasă prin împlinirea Fericirilor.

Biserica este un Munte al Fericirilor mereu actualizat, ca sens, prin trăirea fiecăruia din noi. De aici nevoia de Rusalii. Fundamentală nevoii de Rai, de Împărăţie. 

Semn că putem trăi fără multe, nu fără Dumnezeu.

sursa tribuna.ro


Articole Asemănătoare
1701

Hristos să fie pacea noastră!

Frământarea lăuntrică poate afecta relaţiile cu ceilalţi? Dacă ai o nemulţumire sau dacă eşti tulburat, relaţia cu cel de lângă tine este afectată de tulburare? Cum poţi să scapi de tulburare sau de mâhnire fără să-i afectezi pe ceilalţi? Problema noastră, a omului modern, în general, este că ne preocupăm prea mult de mâhnirile noastre […]

Articole postate de același autor
2055

Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi…

Oamenii ironizează supunerea femeii, însă din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Soţul să iubească astfel de atitudini la soţia sa, şi soţia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi se zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să […]