Muntele Athos: O nouă minune înfăptuită de la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoarea”

1820

 

În oraşul Arta este păstrată o icoană a Maicii Domnului "Grabnic Ajutătoarea", adusă de la Muntele Athos.  Anume în faţa acestei icoane Ecaterina aprindea întotdeauna lumânări și se ruga pentru mijlocirea Prea Sfintei Fecioare.

Timp de unsprezece ani ea nu a reuşit să devină mamă, şi a decis să se roage Maicii Domnului ca să rămână însărcinată. Femeia a promis că dacă se va naşte o fetiţă, o va numi - Maria. Rugăciunea ei a fost auzită, însă a născut un băiat, pe care l-a numit Gheorghe, în cinstea tatălui său. Iar după 19 luni pe lume a venit şi o fetiţă, şi deşi mama nu-și uitase promisiunea făcută, a numit-o pe fiică Vassiliki - în cinstea soacrei sale.

Însă dacă primul copil s-a născut ușor și fără complicații, fetiţa a venit pe lume prin cezariană la un spital din Salonic, fetiţa a suferit o infecţie şi a ajuns în curând la reanimare, fiind pe moarte. Frații duhovniceşti ai Ecaterinei au luat legătura cu mănăstirile Arhanghelului Mihail de pe insula Thassos și Dochiariu din Muntele Athos și i-au transmis să o boteze singură pe micuţă cât mai urgent posibil. 

Femeia i s-a adresat după ajutor Maicii Domnului "Grabnic Ajutătoarea" şi a rugat-o să-i vindece copila, apoi a însemnat-o de trei ori cu semnul crucii şi a spus: "Se botează roaba lui Dumnezeu, Maria, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Din moment ce fetiţa era foarte bolnavă, ea nu o putea ridica.

De atunci, lucrurile s-au schimbat. Peste o săptămână femeia şi fetiţa erau deja acasă. Acum fata este în afara oricărui pericol, este sănătoasă datorită ajutorului Maicii Domnului. Medicii spun şi ei că într-adevăr s-a întâmplat un miracol.

Într-o discuţie cu egumenul mănăstirii Dochiariu, Ecaterina și-a exprimat recunoștința față de ajutorul grabnic al Maicii Domnului, şi le-a mulţumit totodată călugărilor mănăstirii rugăciunile lor. La rândul său, părintele i-a spus că este foarte important acum să o boteze pe micuţă cu numele Maria.

Traducere şi adaptare Natalia Lozan

dupa pravoslavie.ru

Se va prelua cu precizarea sursei :  Altarul Credinţei

 


Articole Asemănătoare
347

După ce se recunoaşte o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, […]

Articole postate de același autor
461

PS Siluan: „Odată cu gustarea din Sfânta Agheasmă, să pătrundă în sufletele noastre lumina cea cerească!”

Dacă prin Întrupare Fiul lui Dumnezeu Și-a asumat chipul nostru omenesc pentru a ne mântui, iată că acum la Botez înalță mintea noastră spre dumnezeiasca și înalta cunoaștere a Prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Sărbătoarea de astăzi este închinată arătării Prea Sfintei Treimi la Botezul Domnului: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Acum, […]