Actualitate

Mitropolitul Visarion Puiu evocat în cadrul conferinței de la USM

2432

Mitropolitul Visarion Puiu, marele arhiereu al exilului românesc, cărturar și ctitor de biserici, mănăstiri și şcoli bisericeşti, directoror al Seminarului Teologic din Chişinău și Mitropolit al Bucovinei, a fost evocat de către preotul profesor, doctor Aurel-Florin Țuscanu, în cadrul conferinței din seara zilei de miercuri, 17 octombrie. Întâlnirea a fost organizată de Facultatea de istorie și filosofie în parteneriat cu biserica USM.

Părintele profesor le-a vorbit celor prezenți despre viața și activitatea Mitropolitului Visarion, prezentu-le un documentar consacrat  vrednicului de pomenire arhiereu. Pr. Florin Țuscanu a menționat că este de datoria noastră să cunoaștem și să cinstim faptele vrednice pe care le-a lăsat marele mitropolit Visarion Puiu, care a fost mai degrabă un martir al neamului și Bisericii și nu un "criminal de război". 

Particpând în anul 1922 la Congresul desfășurat la Curtea de Argeș, Mitropolitul Visarion spunea: "Astăzi fraţilor, nu e operă mai grabnică de săvârşit pentru unirea deplină sufletească a tuturor românilor decât o cât mai deplină cunoaştere a comorilor imense şi frumuseţilor uimitoare cu care a împodobit Dumnezeu acest binecuvântat pământ strămoşesc şi a comorilor strămoşeşti încă nepuse în deplină valoare ale poporului românesc de pretutindeni. Cunoscându-ne ne vom iubi mai mult, iar când vom săvârşi pe deplin asemenea dragoste de neam străinii ne vor cinsti şi ne vor dori prietenia, iar duşmanii se vor înfricoşa de noi şi nu vor cuteza se ne tulbure calea vieţii.” Un îndemn care dăinuiește peste decenii și ne cheamă să împărtășim aceste valori. 


Articole Asemănătoare
2814

În perioada 24-25 decembrie, la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău va fi adusă spre închinare icoana Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, cu părticică din cinstitele sale moaște

Duminică, 24 decembrie, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova, va fi adusă spre închinare credincioșilor o icoană cu chipul Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, cu părticică din cinstitele sale moaște. Această icoană a Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei are o istorie minunată. În luna iulie a acestui […]

Articole postate de același autor
44

„Dar din dar se face rai”

Iubiți frați si surori întru Hristos, suntem în perioada sărbătorilor Pascale, ne aflăm in a doua săptămână a Sfintelor Paști. După cum bine știți anul acesta Sărbătoarea Învierii a fost sărbătorită „altfel” decât eram obișnuiți sa o sărbătorim, iar toate acestea se datorează Pandemiei de Covid-19 si masurilor de siguranță care au fost luate de […]