Mit: “Bărbatul este poligam“

5191

În majoritatea lor, bărbații sunt mai activi din punct de vedere sexual, și pentru ei această problemă prezintă un mare interes – dar cât privește poligamia, pot spune că este fără doar și poate un mit. Pe mine mă atrag mai mult relațiile intime cu o singură femeie  din dragoste, decât cu câteva femei fără dragoste.

            Sexul este auxiliar față de relația sufletească, emoțională, de dragoste, dintre oameni. Bine a zis Vladimir Soloviov că sexul fără dragoste este necrofilie – adică te interesează nu sufletul, ci trupul omului. Dacă bărbatul este interesat de un număr mare de femei, poate fi numit, cu deplin temei, “necrofil ascuns”.

            În ce mă privește, dacă este s-o luăm după dreptate, după propriile sentimente lăuntrice și după conștiință, problema prezenței a două femei în viața ta se reduce la aceea că în mod obligatoriu pe una dintre ele o amăgești. (Alexei Jarov, psiholog, muzician)

            Din punctul meu de vedere, aceasta este o absurditate totală, și mă uimește faptul că multe femei sunt de acord cu asta, presupunând: “Păi, dacă e bărbat, înseamnă că are voie.“ Nu știu în ce văd ele baza unei asemenea supoziții: în psihologia bărbatului sau în fiziologia lui? În orice caz, această supoziție este absolut incorectă. Eu nu sunt de acord cu ea. Dacă nu ești căsătorit și îți cauți omul, și aici trebuie neapărat să nu-i provoci durere celuilalt. Dacă te-ai căsătorit și-ți îndreptățești un asemenea comportament prin faptul că ești bărbat, aceasta este cea mai absurdă și neîntemeiată justificare.

            Dacă există dragoste autentică, nimeni nu se va uita la altcineva decât la omul iubit. Dacă relația de familie a fost construită de la bun început pe o temelie trupească, nu este de mirare că soțul își înșală soția. Îndată ce bărbatul începe să i se pară plicticoasă viața familială, “face la stânga“. Dacă există dragoste sinceră și curată, bărbatul nu își va înșela soția. (Oleg Verbilo, manager)

            Dacă e să vorbim despre om așa cum trebuie să fie el, așa cum l-a plănuit Dumnezeu, bineînțeles că nu poate fi vorba de o nici o poligamie. Lui Dumnezeu nu Îi place aceasta. Un bărbat – o femeie.

            Nu degeaba Biserica are o atitudine atât de strictă în această problemă. Dacă, să zicem, omul vrea să fie preot, una dintre condițiile hirotoniei este ca el să nu fie divorțat. Dacă am fost divorțat și m-am recăsătorit, nu mai pot fi hirotonit, fiindcă trecutul meu arată că integritatea mea a fost cumva stricată, că există în mine o rană care nu-mi dă voie să devin slujitor la altarul Domnului.

            Iisus Hristos a fost întrebat despre divorț, și Domnul a răspuns că în general omul nu trebuie să divorțeze. Toți au fost șocați, au început să facă trimitere la Moise și la porunca lui de a-i da femeii “carte de despărțire” – la care Domnul a zis că Moise a dat această dezlegare din pricina împietririi inimilor lor. Adică Dumnezeu îngăduie câteodată, dar nu fiindcă așa trebuie să fie, ci fiindcă omul este atât de căzut și atât de imperfect. Și poligamia drepților vechi-testamentari trebuie privită în această prespectivă, ca pogoromânt față de neputința omenească. (Igor Gagarin, protoiereu)

Dragostea adevărată, Taina Dragostei înainte și după căsătorie; Editura Sophia; București, pag. 294-296

 


Articole Asemănătoare
4840

Nu, nu mai vreau sa fiu egală cu bărbatul!

Nu, nu mai vreau sa fiu egală cu bărbatul! Știu că toți cei care mă cunoașteți zâmbiți,… tocmai eu? Feministă convinsă? E… învăţăm pe pielea noastră. Auzim tot mai des ”Bărbaţii din ziua de azi nu mai sunt ce au fost!” Nu mai sunt galanţi, protectori, nu mai au iniţiativă (da, e vorba şi de […]

Articole postate de același autor
6005

-Cum să ne iertăm părinții și să devenim maturi?

Dacă nu veți reuși să vă iertați părinții, să creați o relație emoțională caldă cu ei, să înțelegeți că ei sunt așa cum sunt, cu toate calitățile lor pozitive și negative (la fel ca toată lume, la fel ca voi), nu veți reuși să vă ridicați nivelul de apreciere de sine, nu veți reuși să […]