Melanie Pritchard: Ziua în care am murit…cu fiica mea încă în pântece

929

Când am fost însărcinată cu cel de-al doilea copil, am cercetat mai mulți doctori și spitale, fiind conștientă că nu toți medicii prețuiesc viața unui copil nenăscut la fel de mult cum o prețuiește mama acestuia. Special am condus 25 de minute pentru a ajunge la un cabinet de obstetrică și ginecologie pro-viață și am cerut să fiu trimisă la un spital care tratează cu considerație fiecare etapă a vieții.

După ce aproape am murit în timpul nașterii, am realizat cât de importantă a fost această decizie, atât pentru viața mea, cât și pentru cea a copilului meu.

Pe 28 iunie 2010, eram internată la maternitatea spitalului, dar m-am trezit după câteva zile la terapia intensivă, într-un alt spital, în celălalt capăt al orașului, fără a avea vreo idee despre cum am ajuns acolo. Șocată, mi-am ascultat familia care mi-a povestit ceea ce se întâmplase în ultimele trei zile. Am încercat să îmi amintesc, dar aveam un gol în memorie. Povestea despre moartea mea prematură și miraculoasa supraviețuire este scrisă de mine și povestită de soțul meu și alții care au fost prezenți.

Stare de urgenţă

În timp ce eram la spital, pregătindu-mă să nasc, după cele 39 lungi săptămâni, i-am atras atenția asistentei că ceva nu era în regulă. Eram amețită, aveam grețuri și eram gata să leșin. Asistenta a încercat să mă așeze și să determine cauza simptomelor. Semnele vitale păreau să funcționeze normal. Apoi am căzut brusc, ca și când aș fi avut un ușor atac. Soțul meu, care stătea la capul patului, a fost martor când pe monitor presiunea sângelui și bătăile inimii au ajuns la zero. Bătăile inimii bebelușului au început să se îngreuneze precipitat. Pielea îmi devenise albastră, nu respiram. Am suferit un stop cardiac. Eram în moarte clinică, iar copilul nu se născuse încă.

Doctorii au semnalat stare de urgență și o echipă de cadre medicale m-au transferat rapid în sala de operații. Soțul meu mi-a spus că s-a rugat cu următoarele cuvinte: ”Doamne, știu că nu este nimic ce pot face, și dacă Tu ai un plan și un scop pentru toate, atunci voi avea încredere in Tine dacă aceasta este voința Ta, dar dă-mi voie să îmi țin soția în brațe din nou!.” Mi-a mărturisit că nu s-a mai simțit niciodată în viața sa atât de neajutorat și speriat.

Familia a început să se strângă împreună și să se roage cu toții. Curând au trimis mesaje, emailuri, au postat pe Facebook și Tweeter, încurajând oamenii să se roage pentru mine. A avut loc un efect de domino și până la sfârșitul acelei zile eram cea mai vizualizată persoană pe Google din Phoenix, în top 100 cele mai povestite persoane pe Tweeter și cererile pentru rugăciuni s-au răspândit pe internet.

În sala de operații, doctorii acționau într-o încercare încordată să ne salveze atât pe mine cât și pe copilul meu. (Precum am menționat mai devreme, nu toate spitalele sunt la fel și sunt profund recunoscătoare că am ales un spital care a apreciat viețile noastre în egală măsură. Echipa de medici a încercat să ne salveze pe amândouă ). Miraculos, am supraviețuit amândouă.

După ce fetița s-a născut prin cezariană, soțul meu a mers să o vadă, neștiind însă dacă eu am murit sau mai trăiesc. Când își ștergea lacrimile, o infirmieră l-a întrebat care este numele copilei. ”Gabriella”, a răspuns el, ”eroina lui Dumnezeu”.

O asistentă i-a spus soțului meu că, după mai multe încercări, timp de o oră, cu ajutorul  defibrilatorului și resuscitării cardio-pulmonare, medicii au reușit să regăsească o vagă bătaie a inimii. Am fost fără oxigen și fără puls aproximativ 10 minute.

Luați-vă adio

Medicul șef de la terapie intensivă a explicat celor care erau prezenți că am supraviețuit miraculos unei embolii a lichidului amniotic, care în mod normal este fatală. Doctorii m-au stabilizat dar nu credeau că voi trăi și au încurajat familia să își ia adio de la mine. Soțul meu a venit aproape, m-a luat de mână și mi-a spus: ”Te iubesc. Te voi iubi mereu. Brandy și Gabriella sunt frumoși și te iubesc și ei. Dacă mai ai câteva puteri rămase, atunci luptă. Dincolo de speranțele mele, promite-mi că îți vei urma îngerul păzitor indiferent de unde el te va conduce. Acolo unde el te va îndruma. Dumnezeu are nevoie de tine.” Din acel moment lucrurile au mers din rău înspre și mai rău. Am primit două transfuzii de sânge, dar trupul meu suferea o coagulare intravasculară diseminată, o stare lipsită de stabilitate a coagulării sângelui. În timp ce mă operau la urgență, doctorii au tăiat din greşeală o arteră, așa că au trebuit să execute o altă intervenție pentru a opri sângerarea. Surprinzător, am supraviețuit și acestei operații, dar din cauză că doctorii au descoperit cinci litri de sânge în burta mea, au trebuit să pună prosoape pentru a opri sângerarea. Din această cauză, doctorii nu au putut să îmi închidă abdomenul, ceea ce a crescut riscul unei infecții generale. Inima îmi era atât de slăbită, încât fracția de ejecție era de doar 5% (în mod normal este între 55% și 65%). Plămânii erau incapabili să funcționeze și un aparat respirator mă ținea în viață. Eram încă inconștientă și medicii credeau că și în cazul în care voi supraviețui, sistemul nervos va rămâne afectat. Am fost transferată, în condiții critice, la un alt spital, care deținea un aparat capabil să înlocuiască inima și plămânii.
Prietenul nostru preotul, care a luat parte la jurămintele nunții noastre, a fost alături de soțul meu când mă aflam la ce-l de-al doilea spital, spunându-i: ”Când te-ai căsătorit, iată pentru ce ai spus <da>, la bine și la rău, în boală și în sănătate”.

La acest spital doctorii au intenționat o noua intervenție chirurgicală pentru a mă elibera de compresa ce o aveam încă în burtă și pentru a coase abdomen.

Înaintea intervenţiei, ei au diminuat cantitatea de sedativ pentru o evaluare mai concretă a stării neurologice. Doug a intrat în camera unde mă aflam, împreună cu sora mea și a observat că aveam ochii deschiși. ”Bună, iubito”, mi-a vorbit fără ezitare. Mi-am întors capul și ochii mi s-au umplut de lacrimi. Pentru el a fost clar că nu mai eram în moarte clinică și nici afectată. Îngrijorați că nu voi rezista operației, mi-au arătat o poză a Gabriellei. Am început să plâng. Instinctul matern a fost atât de puternic, încât am încercat să mă răsucesc și să mă dau jos din pat. Am fost din nou sedată și m-au dus în sala de operații. Pentru prima dată, familia a simțit o urmă de optimism chiar dacă șansele de supraviețuire în urma operației erau slabe. Totuși, am izbutit și din acel moment am început să mă însănătoșesc ca printr-un miracol. După 24 de ore eram în afara tuturor medicamentațiilor, cu excepția analgezicelor. Respiram singură. Doug a intrat în cameră și s-a așezat lângă mine. Mi-a povestit că l-am mângâiat pe față și i-am spus: ”Salut, iubitul meu. Ce mai faci?”  A râs, mi-a sărutat mâna și a plâns de bucurie mulțumind lui Dumnezeu.

L-am slăvit!

Deși nu îmi amintesc nimic despre acest moment incredibil din viața mea, sunt recunoscătoare pentru faptul că trăiesc și că pot să îmi țin copii și soțul în brațe zilnic. Apreciez fiecare postare de pe Facebook și Tweeter, articolele scrise și publicate pe site-uri ca LifeSiteNews care m-au susţinut și au încurajat oameni care nu mă cunoșteau să se roage pentru mine. Cuvintele nu pot exprima gratitudinea pentru rugăciunile cu care am fost susținută în timpul acestui eveniment tragic. Sunt fericită să recunosc că rugăciunile au fost de efect. Datorită doctorilor, asistenților, donatorilor de sânge și lui Dumnezeu, eu și Gabriella trăim, suntem sănătoase iar sănătatea mea s-a refăcut complet.

Au trecut aproape patru ani și nu petrec nicio zi fără să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să trăiesc ceea ce puțină lume poate povesti. Îi mulțumesc pentru că m-a îndrumat să aleg un spital care este pro-viață. Îi mulțumesc pentru că ne-a ajutat pe mine, Doug, Gabriella și Brady să fim o familie și pentru a avea din nou șansa de a vorbi despre infinita milă, îndurare și dragoste a lui Dumnezeu față de noi. El are puterea de a ne trage afară din adâncurile întunericului, chiar și din ghiarele morții și să ne aducă la lumină iar pentru asta Îl slăvesc.

sursa http://stiripentruviata.ro/

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
1613

Rugaţi-vă mai des cu rugăciuni scurte

Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie. Nu vă apucaţi să-i învăţaţi pe alţii, căci aceasta este uneltirea vrăjmaşului, care v-a ţinut sub tutelă până de curând şi v-a împins acum dintr-o rătăcire într-alta. Acum el a inventat pentru dumneavoastră altă momeală, ca să vă abată de la calea mântuirii. Amintiţi-vă […]

Articole postate de același autor
401

Ce face umanitatea de 2000 de ani? Aşteptă Sfârşitul Lumii!

Ce face umanitatea de 2000 de ani? Aşteptă Sfârşitul Lumii! Semne, minuni, secte neocreștine, creștine.. unii pe deal.. unii la 1000 de ani, unii la 2000 de ani, Calendarul Mayaşilor, Profețiile lui Nostradamus.. prostii de tot felul! Și se uită Dumnezeu la noi si spune: „Oare ăștia sunt tâmpiți? De pocăit nu se pocăiesc, de […]