Actualitate

Mărturisirea de seară îna­intea lui Dumnezeu

495

Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajuta-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi. Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi sun­tem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna calcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrand. Ş-aşa că, daca ce­rem cu blândete, cu smerită cugetare ajutorul Dom­nului, într-aceaşi secunda harul Sfântului Duh ne ajută. Eh!… Dumnezeu să ne fie într-ajutor.

Să ne osârduim, că suntem în lumea asta aşa cum este astăzi, da’ cât putem, să nu fim nepăsători faţă de adevăr, că atunci e cea mai mare primejdie. Nu putem face întocmai cum ne sfătuieşte Biserica, cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi, cum ne sfătuiesc Sfintele Cărţi. Eh, nu putem întocmai, da’ să nu fim nepăsători, să recunoaştem că da, în adevar, eu tre­buia să fac lucrul acela astăzi, şi nu l-am făcut.
 
De aceea spun aşa Sfintii Părinţi: omul, când ajunge seara şi se culcă pe patul lui, să se gândeas­ca ce a făcut în ziua aceea, ce bunătate a făcut sau ce răutate a făcut pe care nu trebuia să o facă, unde m-am dus şi ce am vorbit sau ce-a trebuit să fac si nu m-am dus? Câte metanii trebuia să fac eu astăzi, că puteam să fac 50, 100, cutare, şi n-am făcut de­cât numai două, trei?
 
Adică, să fie aşa ca un fel de mărturisire îna­intea lui Dumnezeu, înaintea cugetului Lui, ca prin asta să ne putem întări în adevăr, că adevarul este Biserica. Da’ dacă am mâncat, am băut, cutare, eh!… Nu! M-am dus la cutare prieten, ce am vorbit acolo? În loc să vorbim ceva de pace, uite, am cleve­tit. Vezi? Uite, să-mi ajute Dumnezeu să nu mai fac lucrul asta. Sau trebuia să mă duc în cutare loc să-l ajut pe prietenul cela, că uite, avea nevoie, sau să-i dau un ajutor, şi nu m-am dus. Şi asta vine asa, ca un fel de spovedanie a cugetului tau, ca să-ţi poţi indrepta drumul vieţii. Vezi, Sfinţii Părinţi numai cele bune ne-au învăţat. Trebuie să ne osârduim şi noi cât putem, şi Dumnezeu e cu noi.
 
Starețul Dionisie Despre Monahism și Sfântul Munte Athos, vol. III (Editura Prodromos, 2010

Articole Asemănătoare
157

Dumnezeu niciodată nu se grăbeşte, dar întotdeauna ajunge la timp

Să fim cu sufletele rânduite doar de gânduri pline. Lipsa de piper și sare din viață, ne pot păcăli cu miere. Sarea în bucate rămâne sacră. Îți spun ce vrei să auzi, spune-mi ce vreau să aud. Eu fac legătura, tu o desfaci. Am sentimentul acut, atent, direct. Tatuaj pe suflet. Tatuaj pe minte. Am […]

Articole postate de același autor
232

Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani!

Spunea părintele unui grup de seminarişti: „Poţi să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogaţi. Că ei au buzunarele doldora, vin şi-ţi pun un teanc de bani pe masă şi zic: «Gata! M-am mântuit!». Dar Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani! Să le dai să postească, […]