Soțul unei cunoscute, tatăl prietenei mele de la universitate, se îmbolnăvise grav. Avea cancer la sînge. Soția lui încerca să găsească diferite metode pentru a-l întări în lupta lui contra bolii, dar aceasta îi lua ultimele puteri, iar viața în el se stingea pe zi ce trecea. Cunoscuta mea se întrista de un singur lucru:soțul ei era nebotezat și la cele mai mici încercări de a-l convinge să se boteze ca să meargă împăcat la Domnul, răspundea cu refuz. Ea însă, nu își pierdea speranța și se ruga mereu. Mai apoi, în misiunea de salvare a tatălui, a intervenit fiul mai mare.
Fotografia lui, alb-negru stătea agășat pe peretele din dormitor. Țin minte ca și acum fața lui: toată plină de pistrui, ochii sinceri și zglobii, iar zîmbetul-sincer. Victor nu mai era cu noi de 10 ani deja, el murise pe neașteptate, căzînd din copac. Învăța pe atunci, în clasele mari.
Cu cîteva zile înainte ca Victor însuși să i se arate, la tatăl său au venit sufletele unor oameni necunoscuți. Peretele care desparte lumea aceasta de veșnicie, devenea pentru muribund tot mai transparent. El vorbea cu cei care veneau la el, dar dorința de a se boteza așa și nu apărea.
– Сu cine vorbești? – îl întreba soția cînd se întorcea de la lucru.
– Da.. iată au venit, – răspundea el vag, neavînd putere să răspundă mai clar.
– Cine a venit?
– Deja au plecat.
Iată și tot dialogul.
În acea seară, muribundul i-a spus soției:,, A venit Victor! Într-o cămașă albă, cu o ramură în mîină, strălucea tot,,.
-Și ce?- l-a întrebat soția.
-Mă chema la el. Și mama a venit.
– Poate totuși vrei să te botezi? - cu o vagă nădejde l-a întrebat soția. A auzit un ,,Da,, încet dar sigur.
În următoarele zile în acest apartament, unde atît de vădit și tainic în același timp s-a arătat Împărăția lui Dumnezeu, asemeni cum s-a arătat pe muntele Taborului proorocul Ilie și Moise în fața apostolilor, a venit și sărbătoarea multașteptată. Preotul a săvărșit taina Botezului și Mirungerii, apoi a împărtășit bolnavul cu Trupul și Sîngele Mîntuitorului și l-a uns cu mir.
Mama soției lui, o bătrînică profund credincioasă, care a venit dintr-un sat îndepărtat ca să-și ajute fiica să îngrijească de soțul ei, în ultimele lui zile, spunea cum, după botez, fața bolnavului se schimbase: era mai liniștita și plină de o lumină care venea din interior. Lumea lui interioară se schimbase în inima lui. În curînd, acesta a plecat la Domnul.
Deseori îmi amintesc această istorioară, și mă străbate gîndul că sufletul omului este o taină atît de profundă. Ea ascunde în sine acei fiori, acele gînduri, lupte și suferințe pe care numai Dumnezeu le știe și le judecă. E posibil ca toată viața să fi trăit, negînd existența lui Dumnezeu, ca la sfîrșitul ei, prin mila și îngăduința Lui, curățit de păcate să fii părtaș la tainele Dumnezeiești și la viața veșnică.
traducere Olga Armaş
http://www.pravoslavie.ru/93892.html
