Mai rodim cele duhovniceşti? (Gânduri la Pilda Semănătorului)

439

În această duminică vorbim despre una dintre cele mai frumoase pilde pe care le-a rostit Mantuitorul. Frumoasă, pentru că este simplă. Dar și frumoasă, pentru că în simplitatea sa se asunde un profund înțeles.

Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: a ieşit semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, o parte a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Altă parte a căzut în loc pietros şi, dacă a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. Altă parte a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând odată cu ea, au înăbuşit-o. Iar altă parte a căzut în pământul cel bun şi, creascând, a făcut rod însutit. După ce a spus acestea, a strigat: cine are urechi de auzit să audă!… (Lc. 8, 5-9).

Să facem un exercițiu de imaginație și să ne închipuim că suntem la intersecția a două drumuri – în fața noastră se deschid patru terenuri. Pe primul din acestea grâul creste foarte înalt, spicul său e bogat și plin de boabe. Dacă vom întreba țaranul cum a obținut o asemenea roadă bogată, el ne va spune: „Am muncit la ea imediat după ce am strâns recolata anterioară, pregătind pământul, apoi arându-l, am ales semințele calitative. Astfel muncind zi de zi, am obținut o recoltă minunată.” Comparând acest teren cu inima omului, vom descoperi o inimă caldă care zilnic este îmbunătățită cu rugăciune. Căci anume rugăciunea face sufletul omului sensibil și pregătit pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Totodată crescând roadele rugăciunii, este necesar neapărat să eliminăm și buruienile – viciile si păcatele noastre.  Astfel, când pe acest pământ fertil al inimii va cădea o sămânța bună – Cuvântul lui Dumnezeu, ea neapărat va încolți și va da și roade bune. După cum ați auzit în Evanghelia de astăzi: „Cine îl păstrează cu inimă curată şi bună, face rod prin răbdare.”

Un alt teren – este imaginea unui pământ prost arat. Sămânța aruncată reușește să se prindă în pământ, dar nu poate să dea drumul rădăcinilor în adâncul său. În consecință sămânța nu are cu ce se alimenta și nu poate primi nici vlaga necesară și nici substanțele nutritive, care se află în pământ. Germenele semintei crește firav și bolnăvicios. Un astfel de pământ poate fi comparat cu inima omului, care inițial prmește cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar imediat cum apar ispitele sau necisitatea mărturisirii lui Hristos, se dezice de acest Cuvânt, care cu regret este sortit pieirii în inima sa.

Asemenea oameni sunt foarte mulți în jurul nostru, ei nu sunt nici împotriva credinței și nici a lui Dumnezeu, și se pare că sunt de acord cu tot ceea ce aud. Dar când se ajunge la fapte, la viața trăită conform acestui Cuvânt, se adeverește că nu există un fundament serios pe care să se sprijine.

Următorul teren pe care vrem să-l examinăm, pare a fi fertil. Și sămânța care a căzut în el, va începe să aducă roade bune, dar, din păcate, alături de aceste roade bune, vor creste intensiv și buruienile. Și așa se face că pe lângă un spic bun, au crescut cinci tulpine de buruiene. Orice țăran care va trece pe lângă acest câmp va exclamă nedumerit: „Ce să faci cu un asemenea teren în timpul recoltării? Cum vei putea separa în timpul treieratului grâul de neghină?” Și cel mai probabil că va ajunge la concluzia că nu se va primi o pâine bună din asemenea grâu și toate cele crescute pot fi folosite doar drept hrană pentru animale, ca iarba obișnuită dintr-o pajiște.

Și Dumnezeu ne spune că aceștia sunt oamenii care primesc Cuvântul lui Dumnezeu, poruncile Sale, și chiar încep să dea roade la timpul cuvenit. Dar, în același timp, în inima acestora cresc parimile și păcatele, care cu timpul reușesc să se sălășluiască pe deplin în inima omului. Astfel de oameni sunt deobicei cei care sunt înzestrați cu multe daruri duhovnicești, dar care sunt leneși în îmbogățirea și sporirea lor. Dumnezeu le-a acordat darurile necesare mântuirii, dar ei s-au lenevit a lucra asupra câmpului sufletului său și cu timpul rădăcinile răului au biruit toate cele bune din inima omului.

În cele din urmă, vedem că sămânța poate cădea pe marginea drumului, iar păsările se vor aduna și o vor mânca. Asemenea semințe pot fi suflate din pământ chiar și de un vânt mai puternic. Pe acest pământ trec animalele și oamenii, care fară a ști calcă în picioare semințele care încep să germineze. Astfel aceste semințe sunt distruse, fără a mai ajunge să dea rod.

Asemenea oameni pot fi cei care s-au nascut intr-o familie de credincioși. De multe ori putem auzi părinți care se plâng: „Cum așa? De mic îl duceam la biserică, îl împărtășeam și-i vorbeam mereu despre lucruri ziditoare, dar iată că a mers la școală și toate le-a dat uitării.” Este imaginea unui om care a avut inițial toate cele bune pentru creșterea sa, dar odată cu timpul și încercarea de a ieși de sub îngrijirea părintească, alege calea cea largă a păcatului. Anturajul său încep să-l constituie oamenii depravați, cei pentru care păcatul reprezintă o obișnuință, ei cu ușurință vor călca tot ce mai era bun în sufletul său.  Omul de parcă a avut sămânța necesară, dar lumea şi diavolii l-au împiedicat să rodească.

Astfel, ascultând pilda evanghelică de astăzi, ar trebui să ne întrebăm cu toţii: Ce fel de „pământ” suntem? Suntem cu adevărat un „pâmânt bun”, sau doar cel de lângă drum, cel pietros, sau cel cu spini? Mai rodim noi cele duhovniceşti? Şi dacă da, este o roadă pentru care am depus toată străduința? Sunt niște întrebări la care ar fi bine să răspundem fiecare dintre noi.

Puțina noastră rodire duhovnicească are loc nu din vina Semănătorului şi nici din pricina seminței oferite de El, ci din cauza sufletelor noastre neroditoare, care nu se străduiesc să se ridice de la cele pământeşti spre înălţimea cuvintelor Lui Dumnezeu. De aceea, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să semene în sufletele noastre „semințele” Sale dătătoare de viață, care să ne ajute să ne preschimbăm sufletul în „pământul bun” şi roditor, pentru ca darurile Sale să nu se reverse peste noi în zadar.

Să-I cerem în rugăciunile noastre să ne binecuvinteze sufletele, viaţa și înțelegerea noastră, pentru ca pururea să rodim şi noi din belşug în sfântul Său ogor, spre mântuirea semenilor noştri şi spre slava Sa, Amin.

Episcop Ioan (Moşneguţu)


Articole Asemănătoare
702

Duminica a VI-a după Cincizecime la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Soroca

În Duminica a VI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a liturghisit în biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din or. Soroca. Enoriașii bisericii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” s-au bucurat în această zi și de prezența și rugăciunile PS AMBROZIE, Episcop de Neftecamsk și Birsk, care […]

Articole postate de același autor
545

Rămâneți tineri!

Suntem în toiul Săptămânii Tineretului Ortodox. Cred că Dumnezeu ne vrea pe toți tineri, deci plini de viață. În tinerețe ne credem și ne vedem tineri pentru o veșnicie. ”La 20-21 de ani nu te gândeşti ce va fi peste zece ani, ce va fi peste cincisprezece ani. Eşti tânăr, eşti puternic şi crezi că […]