La întrebările importante ale vieţii îţi răspunzi singur…

307

Fault, fluier, cartonaş roşu. Oricând meciul vieţii tale poate fluiera a finalul partidei. Pierdută, câştigată sau remiză. Astăzi încă trăieşti în prelungiri. Lovituri de la 11 metri. Te aşezi pe teren şi nu îţi vine să crezi. Una arată tabela, alta simţi. Huiduieli, pumni strânşi, aplauze, dezamăgire, resemnare. Bilete rupte. Altă lume, alt meci… Pierdem ca să primim ceva mai bun în altă parte.

Adevărul costă scump. E un lux şi unii nu şi-l permit. Aşa că e mai uşor să mintă. Vor adevărul, dar nu le place sunetul lui. Uneori e un clinchet ce te înfioară sau te răcoreşte. O minciună mai are nevoie de încă două, cel puţin, ca să o acopere pe prima şi tot aşa. Un lanț greu ce înfășoară inimi mici și reci. Pot să spun ce vrei să auzi, dar pot să spun şi ceea ce simt, cred. După o zi de „fasole bătută” sau de „dulciuri turceşti” mai bei apă. Eşti ultimul om de pe pământ? Circumvoluţiunea de la basca ta e diferită de a mea. Să nu uiți asta!

Răscruce de gânduri. Inundaţi sau nu, cu noroi sau praf, pe soare sau vânt învăţăm că nu există peste tot apă plată cu lămâie. Uneori în apa din pahar mai curg lacrimi, clipocit de raze de lumină, ori simţi gust sălciu sau de pucioasă. Sunt unii glumeţi şi alţii care se iau în serios. Viaţa te mai duce şi pe cant uneori, nu doar pe lăţime sau pe înălţime. Cum, necum creşte şi mintea şi inima. Bine despre morţi, bine despre vii.

Pe acest trup am intrat şi ies din lume. Când m-am născut am pornit spre mormânt. Sunt o sărăcie, cu sânge de luptător ca să supravieţuiesc. Ştiu bine de unde am plecat şi unde e capătul drumului. Nu am nimic de pierdut. Muntele vieţii are multe poteci, mai scurte sau mai întortocheate. Toate duc spre ţinta, vârful Hristos. Vreau să cresc cu sufletul. Să-l spăl bine cu detergentul iubirii. Iar şi iar. Cărbunii dragostei ard, topesc, orice răutate. Dacă nu ai tu grijă de tine, nu are nimeni. Mai bine ca tine nu te cunoaşte decât Dumnezeu. Cheamă-L! Trăieşte cu El şi în El. Ai şi tu, ca mine, îngerii cu tine. Lasă-te mângâiat de aripa caldă a îngerului tău. Plângi ca ei, râzi ca ei. Îngerii nu se pierd, cunosc bine drumul spre casă. Şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe crivăţ, ger uscat, omăt. Îngerii rămân cu tine, chiar dacă pleacă. Da, nu te mint! Nu trebuie să înţelegi, ci să simţi. Nu am uitat de unde vin şi de ce îmi bate inima. Închid ochii şi îngerii mă iau în braţe. Nici nu ştii câtă iubire încape în ei! Când i-am chemat, au venit. Vor fi cu mine până la sfârşit. Mi-au promis. Şi îngerii nu îşi încalcă niciodată promisiunile. Altfel li s-ar întuneca aripile pufoase, moi şi dalbe. Nu e nevoie să ştie nimeni cum ai rezistat până azi. Chiar dacă nu s-a întâmplat cum te-ai aşteptat şi poate va veni iar o zi când din nou ai să cazi, cu piedică sau nu. Iar te ridici. Poţi să mergi mai departe. Înapoi anii par mai grei, dar sunt ai tăi. Iubește-i! Binecuvintează-i! Ai îngerii cu tine !

Când nu te poți ridica și ura te ține la podea, amintește-ți că viitorul din trecut nu se şterge, ci se vindecă. Toate visele se fac bucăți dacă nu distingi binele de rău. Gustul dulce și amar atunci când uiți să privești în urmă este de neuitat. Mici sau mari, oamenii se mai caută, se mai privesc. Cine se aseamănă se adună, îşi fac surprize. Astăzi fac prezenţa la absenţa ta. Mi-am amintit de zâmbetul din ochii tăi. Privesc acolo unde îmi este primită privirea. Vocea ta este o vioară în inima mea. În ochii tăi şi astăzi răsare soarele. L-ai văzut? Te-ai lăsat mângâiat de raza de lumină? Eram acolo. Îngere, lângă tine stau. Nu te părăsesc. Am venit pe lume ca să te iubesc. Fericirea are culoarea ta. Speranţa moare ultima.

Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el. E viaţa ta, nu a altuia. Ne uităm urât şi nimeni nu zâmbeşte. Noaptea oraşul doarme, dar se respiră greu. Ziua toţi îşi iau măştile până le amestecă între ele, le încurcă, le scapă. Mai devreme sau mai târziu se sparg toate. Un copil şterge cu o gumă blocul ce l-a desenat strâmb. Blocurile sunt mai înalte la şosea. Ai văzut ce se află după blocuri şi ce electroşocuri ale vieții sunt pe bază de tratament? Alte desene se rostogolesc şi vorbesc, firesc. Nu îți pierde dragostea față de nimeni și nimic. Vrem nu vrem se întâmplă. Scapă cine poate. Orice flacără are şi scântei. Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie.

Aurul străluceşte şi în noroi cu condiţia să se menţină aur. La momentul potrivit este luat şi pus la locul lui, la loc de cinste. Dar să fie aur şi nu metal comun, ori gaudent. Lumina nu stă sub obroc. La întrebările importante ale vieţii trebuie să îţi răspunzi singur…Sunt fericit, oricum ar fi. Într-un final totul va fi bine. Maşina vieţii nu poate să întoarcă în mijlocul autostrăzii. Sensul e unic, linia e dreaptă. Ieşirea e peste câţiva kilometri. Dar sunt şi locuri de popas. Odihneşte-te ! Bucură-te de peisajul vieții tale ! E minunat !

pr. Hrisostom Filipescu


Articole Asemănătoare
10596

Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă…

Oamenii se schimbă, clipă de clipă.  Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea. Bine ar fi să înţelegem că sunt oameni care nu vor să ofere. Nici gând, nici cuvânt, nici emoţie. Ești liber, doar că nu îți dai voie. Încă te mai gândești că e un șiret desfăcut și dorești să-l […]

Articole postate de același autor
709

Prot. Zosima Toia: ,, Dacă nu avem credinţă, rămânem singuri faţă-n faţă cu lumea materială cu toată urâţenia ei, lipsiţi fiind de armonia şi frumuseţea care vine de la Dumnezeu ”

Protoiereul Zosima Toia, protopop al sectorului III Chişinău, este paroh al bisericii  ,,Sf. Arhangheli Gavriil şi Mihail” din Durleşti. Sfinția sa a slujit în perioada nefastă a ateismului militant, când credinţa era prigonită, bisericile, icoanele şi cărţile sfinte pângărite, iar slujitorii bisericii umiliţi şi batjocoriţi. Discutăm cu părintele Zosima despre mărturisirea credinţei în perioada sovietică și […]