Jurământul trebuie folosit numai în cazuri foarte importante şi necesare, ca ultim mijloc de a stabili adevărul

577

Deoarece Dumnezeu este Adevărul, iubeşte adevărul şi urăşte minciuna, jurământul pe numele lui Dumnezeu are puterea de a-i insufla celui care se jură să spună numai adevărul ca un adevăr al lui Dumnezeu, cu acea convingere că Dumnezeu, care este omniprezent, este de faţă la acest jurământ.

Celor care primesc jurământul li se insuflă încredere în cuvintele celui care se jură, deoarece aici martor şi chezaş al adevărului este Însuşi Dumnezeu, şi trebuie să credem că El nu va îngădui să fie luat în derâdere numele Lui. De aceea, jurământul în înţelesul său curat nu are în el nimic rău, ci e necesar pentru binele obştesc.

Jurământul a fost stabilit şi sfinţit de Însuşi Dumnezeu pentru poporul israelit: „Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi numai Lui să-i slujeşti, – ne spune El prin Moise, – şi pe numele Lui să te juri” (Deuter. 6, 13). Însuşi Dumnezeu S-a jurat pe Sine după cum spune Sf. Scriptură: „Dumnezeu când a dat făgăduinţă lui Avraam... S-a jurat pe Sine Însuşi” (Evrei 6, 13). Mântuitorul S-a jurat de asemenea, la judecată, că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 26, 63-64). Asemenea şi Sf. Apostoli s-au jurat, întărind prin aceasta adevărurile propovăduite (Rom. 1, 9; II Cor. 1, 23; Gal. 1, 20 ş.a.).

Când Mântuitorul spune: „Să nu vă juraţi nicidecum... Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este” (Matei 5, 34-37). El nu opreşte desăvârşit jurământul, ci numai jurământul cel nedrept şi cel făcut cu uşurinţă pentru lucruri de nimic, neînsemnate şi neadevărate. Jurământul trebuie folosit numai în cazuri foarte importante şi să fie făcut în urma unei convingeri personale că se spune adevărul (de exemplu, jurământul făcut la Botez de a ne lepăda de satana şi a ne uni cu Hristos; din cele laice – jurământul mirilor, în faţa constituţiei, a tribunalului, etc.). În acest sens ne învaţă şi Sf. Ap. Iacov: „Iar înainte de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da; şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov 5, 12).

Să ne ferim de jurămintele făcute cu uşurinţă, fără temei, nemaivorbind de un jurământ fals, sau nedrept la baza căruia stă minciuna. Să obişnuim a vorbi despre lucrurile ce ştim că sunt adevărate, ori neadevărate, despre cele clare pentru noi, iar cele îndoielnice şi necunoscute să le omitem în vorbire. Sf. Talasie ne învaţă: „alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” (Filoc., p. 460). După Nikolae Kataschepinos cele cinci feluri de vorbire sunt: „da”, „nu” şi „desigur”; „îndoiala” şi „obscurul” când starea lucrurilor este semicunoscută sau necunoscută. Pentru a evita discuţiile despre cele îndoielnice sau necunoscute, în primul rând avem nevoie de un control, ferindu-ne de folosirea vorbirii în deşert. Că „pentru orice cuvânt rostit în deşert oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12, 3). Adeseori vorbirea multă vine din mândrie, de unde se nasc clevetirile, minciuna, ignoranţa ş.a. Sf. Apostol Iacov numeşte limba ca „rău fără astâmpăr, plină de venin, aducătoare de moarte” (Iacov 3, 8). Din vorbă multă nu adunăm nimic bun, ci numai dezgust, sau chiar şi ură, fiindcă în acea clipă avem senzaţia că cunoaştem multe şi impunem părerea noastră celor ce ne ascultă, cu atât mai mult când nici nu se cere acest lucru, fiindcă „cel ce înmulţeşte cuvintele va fi urât” (Sirah 20, 7). Pe lângă controlul în vorbire avem nevoie şi de o gândire ordonată de a deosebi starea lucrurilor, fără a lua hotărâri pripite, privind lucrurile superficial. Chiar şi când ne-ar părea la prima vedere a fi bune cuvintele pe care le rostim, e mai bine să le îngropăm în tăcere. Cel ce ştie a pune frâu vorbirii arată că este înţelept: „Tace fiindcă nu are nimic de răspuns” (Sirah 20, 5); „Cel ce tace se află înţelept” (Sirah 20, 4), dar „Din vorbă multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 20).

Să folosim jurământul numai pentru lucruri foarte importante. Să ne păzim de vorbele şi jurămintele deşarte, de mărturiile mincinoase şi de jurămintele false, să tindem spre un trai atât de cinstit şi cu sfinţenie, încât să nu avem nevoie să jurăm, dar să ne creadă toţi pe cuvânt, ştiind cât de cinstiţi suntem.

                                                                                            

Protoiereu Ioan Lisnic

http://protioanlisnic.blogspot.md/


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2634

Primul ortodox din Nepal

Așa am ajuns în Nepal: aflând de la un părinte athonit că un fost preot hindus a descoperit Ortodoxia căutând sincer adevărul. Shubhas este acum catehumen împreună cu soția și cei doi copii și urmează să primească și botezul. L-am sunat și am hotărât să îi fac o vizită. Aș îndrăzni să spun că Nepalul a fost o experiență traumatizantă. Un prieten mă avertiza să […]

Articole postate de același autor
392

Frații preoți Teodor și Gheorghe Harghel în temnițele comuniste

Trei fii ai cântărețului bisericesc Vasile Harghel au fost preoți. Preoții Teodor și Gheorghe au fost persecutați de către regimul comunist, fiind condamnați la ani grei de temniță. Al treilea fiu, arhimandritul Antonie Harghel, doctor în teologie, s-a născut la 3 octombrie 1895 în satul Soloneț, jud. Soroca, unde tatăl său era cântăreț la biserica […]