Este laşitatea mai gravă decât cruntul adevăr? Crezi că iubeşti, dar nu eşti sigur şi, de teamă să nu răneşti persoana despre care crezi că te iubeşte, eviţi să-i spui adevărul…
Fiţi atenţi cum o complicăm noi: Măria îl iubeşte pe Gheorghe – doar se vede pe ea, Doamne, iartă-mă! O femeie, când iubeşte, schimbă ţinuta, ridică sprâncenele, se uită înainte, e luminoasă. Nu poţi să iubeşti şi să-ţi pută gura, decât dacă eşti bătut în cap! Se schimbă ceva în atitudini… Şi Gheorghe vede asta, dar el e parşiv, pentru că, în timp ce iubirea femeii este absolută dăruire, iubirea bărbatului e ca ecluza, mai ia o ţâră, mai trăieşte un pic, o mai deschide, mai foloseşte puţin, că ăsta e sistemul – n-ai ce-i face! – scurtcircuitării adamice.
Şi, la un moment dat – doar fata asta emite, prin toţi porii, dragostea ei; îi zâmbeşte, numai nu-i duce cafeaua, supiţa, ciorbicuţa, biletul de film – băi, nărodule, hai odată! Ăsta, nimic! De ce? Pentru că iubirea se mărturiseşte prin cuvinte! Ca nărodul să priceapă, trebuie să-i scrii cu majuscule: Bă, te iubesc şi când eşti prost, că de aia te iubesc! Este însă valabil şi invers.
Spuneţi-i celui pe care îl iubiţi, că nu pierdeţi nimic – dacă nu vă iubeşte şi nu-l interesează, va spune: eşti liberă, nu mai pierde timpul! Şi să ştiţi că într-o iubire cel mai preţios element este timpul. Nu because time is money, ci pentru că timpul este ireversibil.
Extras din Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 51-53
