Iubeşte pe cel căzut şi păcătos, câtă nevoie are de tine!

4013

Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?” Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.

Nu-i aşa că faţă de trupul bolnav avem mai multă grijă şi gingăşie decât atunci când este sănătos? Ei bine, să ştiţi că şi aceşti nefericiţi, pe care noi îi socotim nişte lepădaţi, aceşti criminali au şi ei inimă omenească, îi mustră conştiinţa, se chinuie. Le este greu să ducă povara lepădării, dispreţului şi blestemului obştesc.

Domnul a venit „să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10) ‒ nu doar pe cei pierduţi care-L înconjurau în timpul vieţii Sale pământeşti, ci şi pe cei din vremurile următoare, printre care ne numărăm şi noi. El stă la inima fiecăruia dintre noi, şi bate, şi cere cu smerenie să-L lăsăm înăuntru. El Se opreşte lângă fiecare dintre noi, ne cheamă pe nume, şi ne cheamă la pocăinţă, şi ne mântuieşte. 

(Sfântul Luca al Crimeei, La Porţile Postului Mare, traducere de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 10)


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3584

Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat Multiubitor

Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat Multiubitor. Pentru că Îl recunoști, Multmilostiv și Iertător, te va căuta El, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii Lui (Matei 18, 13), te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, […]

    Articole postate de același autor
    5456

    O fetiță abandonată la naștere, adoptată de măicuțele de la mănăstirea Mărcuș, a impresionat juriul de la Next Star bătând toaca

    În seara de sâmbătă, 21 iulie 2018, prin intermediul unei adolescente, sunetul sacru de chemare la rugăciune în Biserica Ortodoxă a pătruns în casele milioanelor de români care se uitau la un show televizat. La Next Star, emisiunea-concurs pentru tinere talente, o adolescentă a bătut toaca într-un mod impresionant, în duet cu maestrul Nicolae Voiculeț […]