Actualitate

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, celebrată la Catedrala mitropolitană din Chişinău

4008

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 21 noiembrie/ 4 decembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Sărbătoarea, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, iar anul acesta căzut în Duminica a XXIV-a după Cincizecime.

În această însemnată zi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Capitală.

Serviciul divin a fost oficiat în prezenţa a numeroşi credincioşi veniţi din toate colţurile ţării pentru a se închina la Icoana şi Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae aduse recent tocmai din oraşul Bari, Italia.

Aceste sfinţenii au fost întâmpinate vineri, 2 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, la Catedrala mitropolitană şi vor fi expuse zilnic spre închinare creştinilor, până în data de 19 decembrie.

Ca de fiecare dată, Vlădica Ioan a mângâiat credincioșii cu o predică de suflet, înnchinată Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În cadrul Liturghiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Preasfințitul Ioan, a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Victor Dascalaş, pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din s. Sîrcova, r. Rezina.

La final, PS Episcop Vicar dimpreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedem de mulțumire, după care într-o atmosferă solemnă, din încredinţarea ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat pe Prot. mitr. Teodor Bortă, clericul Catedralei mitropolitane cu înalta distincţie a B.O.M, Ordinul „Meritul Bisericesc”.

Părintele Teodor, mai bine de două decenii a slujit cu multă dăruire la Catedrala „Naşterea Domnului”, fiind contemporan şi martor ocular la lucrările de renovare din anii 90 a secolului trecut, a principalului edificiu eclesiastic a ţării. Recent, distinsul părinte Teodor a hotărât să se retragă din rândul slujitorilor Catedralei pentru a-şi dedica restul vieţii sale finisării monumentalei biserici cu hramul Sobroul Sf. Ioan Botezătorul din cartierul Botanica al Capitalei, biseică al cărei paroh este de la punerea primei pietre de temelie.

Tot astăzi, Vlădica Ioan a prezentat clericilor şi enoriaşilor Catedralei mitropolitane pe noul cleric al Catedralei, Prot. mitr. Serghei Lupan, un păstor tânăr şi energic venit din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din s. Sîrcova, r. Rezina.

Tradițional, Episcopul vicar a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care în această zi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica reprezentanței BOM, din or. Moscova.

Pentru ca bucuria sărbătorii mariologice sa nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 4 decembrie să fie dezlegare la pește.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2593

Duminica Vameșului și a Fariseului, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnulului” din Chişinău

Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15) În Duminica Vameșului și a Fariseului, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnulului” din Capitală. Enoriașii uniți în cuget şi gândire […]

Articole postate de același autor
951

Predică la Duminica după Nașterii Domnului

Dreptmăritori creştini, În slava cerului şi în văzduh, încă stăruiau cântările voioase ale îngerilor, iar pe pământ, inimile păstorilor încă fremătau de mare bucurie că li S-a născut Mântuitor. Peste câteva zile, aici se aşterne durerea şi plânsul, fiindcă din porunca lui Irod au fost masacraţi şi ucişi 14.000 de prunci din Betleem şi ţinuturile […]