Actualitate

Înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului

7964

Când lă­săm să se acumuleze stă­rile de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un mo­ment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au des­coperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt trans­mise inimii, ficatu­lui, rinichilor, intestinelor…

Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credin­ciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseni­nea­ză şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva pro­blema ta, primeşti sfaturi. Stai, frate, că nu eşti sin­gur, prin ce treci tu au mai trecut şi alţii, există soluţii.

Aşadar, întâi descarcă-te, vorbeşte despre necazul tău. Apoi, smereşte-te. Dacă a venit nenorocirea asupra ta, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să vină, pentru că ai greşit undeva. Asumă faptul că ai greşit! De acolo începe vindecarea. Dacă admiţi că boala e consecinţa păcatelor tale şi te duci la duhovnic să le mărturiseşti, nu le mai repeţi a doua oară şi intri în rânduiala creş­tină, adică ai eliminat cauza spirituală a bolii. Ceea ce este fundamental, pentru că sufletul trebuie salvat. Trupul e o coajă care, oricum, se duce în pământ. Însă, de cele mai multe ori, după înlăturarea cauzei spiri­tuale, se vindecă şi trupul.

Repet: smereşte-te! Dum­ne­zeu iubeşte cel mai mult smerenia şi când te vede smerit, îţi trimite har şi bucurii în boală: fie un prieten de sprijin, la care nu te aşteptai, fie un înger de medic, fie o minunată vinde­care… Iar al treilea pas este să redevii dependent de Dumnezeu, să te legi puternic de Dumnezeu în boală, să-l iubeşti. Singurătatea în suferinţă este cumplită şi nici un om nu te poate însoţi în durerea ta, aşa cum o face Dumnezeu. Spune: „Doamne, vreau să fiu cu tine!” şi pecetluieşte aceas­tă declaraţie prin spoveda­nie, împărtăşire, rugăciune şi fapte bune. Vei simţi împlinire în viaţa ta. Boala e un prilej pentru omul credincios de a se apropia de Dum­nezeu.

Din păcate, mulţi bolnavi se concentrează pe boală, iar nu pe Dum­nezeu, ceea ce-i dezechilibrează. Prea des se roagă oamenii pentru sănătate, dar sănăta­tea nu e totul în viaţă. Cea mai importantă este relaţia cu Dumne­zeu, care duce la mântuirea sufletelor noas­tre. Am cunoscut o grămadă de oameni sănătoşi care s-au dus la iad.

Extras din interviul cu Pr. Vasile Ioana – „La bine, omul uită de Dumnezeu, la greu, îi cere ajutorul”

sursa formula-as.ro


Articole Asemănătoare
3012

Pentru cel care nădăjduiește în Dumnezeu nu există niciodată situații fără scăpare

Nu te descuraja, oricât te-ar lupta patimile și gândurile păcătoase. Pune mereu început bun și zi: „Domnul este Viu, de aceea nu-mi voi pierde nădejdea”. Pentru cel care nădăjduiește în Dumnezeu nu există niciodată situații fără scăpare. Cel care nu-și pune nădejdea în Dumnezeu caută alinări false în filosofii tulburi, în distracții păcătoase, în băuturi […]

Articole postate de același autor
4256

A fi sau a nu fi căldicel

Să zicem că el era Mircea şi ea era Ana. Şi erau căsătoriţi de vreo 4 ani. Şi aveau doi copii. Mircea era…căldicel. După facultate, se înscrisese la Teologie. Făcuse un an, timp în care Ana îi scrise temele şi îl împinsese de la spate mereu. Într-un final, renunaţase (mai precis a fost exmatriculat). Avea […]