În sîmbăta a III-a din Postul Mare Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala Arhierească „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2199

În Sîmbăta a treia a Postului Mare, a pomenirii celor răposați, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.

În cadrul Sfintei Liturghii și la finalul ei au fost rostite rugăciuni pentru odihna cu drepții a tuturor dreptmăritorilor creștini adormiți întru nădejdea Învierii și a vieții celei veșnice. Mai mulţi credincioşi care și-au mărturisit păcatele şi au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtăşit cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului.

La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfințitul Nicodim a adresat credincioșilor un cuvînt de zidire și întărire duhovnicească pe calea acestui urcuș spre Înviere al Postului Mare.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni


Articole postate de același autor
5427

Un răspuns pentru cineva care crede că nu există Dumnezeu

Un prieten al dvs. vă spune mereu: „Nu există Dumnezeu!”. Pe dvs. vă chinuie acest lucru ca o bătaie cu cnutul (n.r. ‒ bici făcut dintr-o curea de piele sau dintr-o funie, uneori cu multe sfârcuri prevăzute cu alice de plumb în vârf). Vă luptaţi pentru sufletul dvs. şi pentru viaţa dvs. Aţi priceput bine: dacă nu […]