Recunoștința pornește de la gesturile foarte elementare, pe care le învățăm de acasă. Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna mamă”, „Sărut mâna tată”…"Copii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor, să spună la sfârșitul mesei ‘sarut mâna mamă’."
Ce este recunoștința? Sentimentul pe care-l recunoști când cineva, o persoană sau mai multe persoane sau o instituție ți-a făcut un bine. Și când ți se face un bine trebuie să mulțumești!
De unde atâta nefericire? De la faptul că atmosfera în care unii copii au fost crescuţi a fost una dominată de răceală, nemulţumiri, reproşuri, certuri etc. De la faptul că părinţii le-au spus pe parcursul copilăriei, şi probabil şi mai târziu, când deveniseră adulţi, „vorbe părinteşti” de genul: ● Eu te-am făcut, eu te omor. […]
Părintele nostru contemporan, Paisie, a spus odată unor maici: – Când cineva se fereşte de lucruri deşarte, automat gândurile lui se întorc la Dumnezeu. Este mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi să încerce să-I mulţumească lui Dumnezeu, din cauza inimii lor mai sensibile; bărbaţii sunt mai raţionali. Conduse de sentimente, femeile au mers spre […]
