Recunoștința pornește de la gesturile foarte elementare, pe care le învățăm de acasă. Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna mamă”, „Sărut mâna tată”…"Copii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor, să spună la sfârșitul mesei ‘sarut mâna mamă’."
Ce este recunoștința? Sentimentul pe care-l recunoști când cineva, o persoană sau mai multe persoane sau o instituție ți-a făcut un bine. Și când ți se face un bine trebuie să mulțumești!
Mama îndelung rabdă; mama este binevoitoare, mama nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Mama nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. […]
Odată cu sfârșitul mărturisirii și rostirea rugăciunii de dezlegare nu ia sfârșit și legătura duhovnicului cu penitentul, ci dimpotrivă, această legătură care a luat ființă se continuă și se consolidează. Din acest moment, preotul îi este părinte duhovnicesc ucenicului și are datoria de a-l crește duhovnicește și de a se ruga permanent pentru evoluția lui […]
