Gânduri la Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain

332

Nu plânge! Cu aceste cuvinte Mântuitorul i s-a adresat văduvei, pe care a întâlnit-o într-o procesiune funerară -văduvei, care-și îngropa unicul ei fiu. Cândva ea și-a îngropat soțul, iar acum își lua rămas bun de la acel care îi era unica speranță, iubire și bucurie (Luca 7: 11-17).

E groaznic să-i pierzi pe cei dragi – pe părinți, frați si prieteni. Dar probabil nu există o durere mai mare decât cea pe care o simte o mamă când își pierde copilul: viață ei de parcă încetează, își pierde sensul. Nu ne putem imagina nici cât de puțin prin ce a trecut Maica Domnului, aflându-se lângă crucea Fiului Său. Maica Domnului nu ar fi fost Maica noastră și Maica Bisericii noastre, dacă nu ar fi trecut prin această mare suferință, despre care Sfântul Siluan Athonitul spunea: „Când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din Rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea lui Adam în Rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă și Învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin… ” Durerea și suferința tuturor mamelor pământene a luat-o asupra sa Maica Domnului, și anume către ea tinde inima noastră când pare că durerea pierderii celor dragi nu o vai mai putea consola nimeni.

Citind fragmentul evanghelic despre învierea fiului văduvei din Nain poate apărea întrebarea: de ce asemenea minuni erau posibile atunci și nu se mai întâmplă astăzi? De ce mamele își pierd copiii și Dumnezeu nu-i mai învie? De ce fiecare dintre noi își pierde apropiații și nu-i mai poate învia, chiar dacă se va ruga fierbine pentru aceasta? De ce pe cei care îi iubim atât de mult, adesea îi pierdem prematur, pe neaștepte? De ce Dumnezeu, Cel care l-a înviat pe fiul văduvei din Nain, nu-i înviază și pe tatăl, pe fiul, mama sau prietenul meu?

Dreptul Iov, perzându-și toți copii, și-a sfâşiat hainele pe el și a zis: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat! „(Iov 1:21). Acesta era un om curajos, profund credincios: care s-a smerit sub mâna tare a lui Dumnezeu. Dar puțin probabil ca cineva dintre noi să fie capabil să accepte pierderea celor dragi cu aceeași credință și aceeași smerenie. Cel mai des ne chinuie întrebările: De ce? pentru ce? Și nu suntem în stare să găsim un răspuns, pentru că nici nu există un răspuns la ele în această viață. Numai în veacul viitor, când ne vom întâlni din nou cu cei dragi, vom intelege de ce trebuie să murim cu toții, pentru ca apoi să înviem.

În această privință de un lucru trebuie să fim ferm convinși: moartea niciodată nu reprezintă o pedeapsă pentru ceva. Moartea – este punctul culminant al vieții umane, coroana ei și finalitatea: omul trăiește pentru a muri și a trece către o viață mai bună. Moartea poate părea, uneori, drept o pedeapsă pentru păcat, pentru că Dumnezeu nu încetează să ne învețe în diferite moduri, inclusiv prin moartea celor dragi. Dar pentru omul însuși, chiar dacă moartea a survenit prematur, chiar dacă el a murit fără pocăință, moartea nu este o pedeapsă. Moartea – este trecerea omului către locul întâlnirii sale cu Dumnezeu. Și dacă moartea este prematură în termenii umani, ea nu este niciodată prematură în ochii lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu știe momentul în care fiecare dintre noi trebuie să moară, și numai El determină ziua și ceasul morții noastre.

De ce unii oamenii mor prematur? Mai întâi de toate, pentru că mulți dintre noi sunt pregătiți duhovnicește pentru întâlnirea cu Dumnezeu mult mai înainte de a ajunge la bătrânețe. Viața pământească este doar o etapă pregătitoare pentru viitoarea viață veșnică: în comparație cu această veșnicie și o sută, și șaptezeci, și cincizeci și douăzeci de ani ale vieții noastre reprezintă doar o clipă.

Dar există și un alt motiv pentru care oamenii pot muri prematur, este cazul când puterea păcatului este într-atât de adânc înrădăcinată în sufletul omului, încât viața sa în continuare devine lipsită de sens și Dumnezeu oprește viața acestui om, cât mai există pentru el speranța mântuirii. Este groaznic să mori în păcat, să mori fără pocăință; dar totuși e mai bine decât să trăiești până la momentul când schimbarea va fi imposibilă.

„Nu mai plânge!” – Cu aceste cuvinte Dumnezeu se adresează către fiecare mamă și către fiecare dintre noi, care i-a pierdut pe cei dragi. Nu plânge, pentru că va învia fiul tău, mama ta, frații și surorile tale. Nu mai plânge, pentru că noi toți – unul câte unul – vom muri, dar și vom învia cu toții și ne vom întâlni din nou. Nu plânge, pentru că cei care au plecat de la noi, părăsind viața pământească, au trecut către una mult mai bună, acea despre care Sfântul Simeon Noul Teolog spunea că în comparație cu ea, viața noastră se aseamănă cu cerul desenat pe hârtie, față de adevăratul cer. Nu plânge pentru că va veni timpul când se”va şterge orice lacrimă” de pe ochii oamenilor și „moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut „(Apocalipsa 21: 4). Amin

Episcop Ioan (Moşneguţu)


Articole Asemănătoare
902

Cuvânt la Înălțarea Domnului

Calea oricărui creștin – este calea către Cer. Iar pentru a putea ajunge la această destinație,  fiecare dintre noi ar trebui încă din această viață pământească, să se întâlnească cu Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: „Cine n-a vazut pe Dumnezeu în viața asta nu-L va vedea nici în cealaltă.” Astfel dacă Dumnezeu nu are […]

Articole postate de același autor
580

Haina de nuntă cu care Dumnezeu vrea să fim îmbrăcați

De multe ori citim și recitim Evanghelia, ascultăm pasaje din ea în Biserică, cunoaștem chiar și tâlcuirile ei. Pentru unii creștini a devenit un obicei frumos și lăudabil de a include în pravila zilnică citirea a câtorva capitole din Noul Testament. Cu toate acestea, adesea se întâmplă că citirea Evangheliei nu lasă amprenta necesară în sufletele […]