Mă împiedică faptul ca port pantaloni (sunt fată) în viaţa duhovnicească?
Măi, dacă poţi să faci mătănii, nu te împiedică. Nu? Înţelegeţi? Adică sunt anumite lucruri…nu ştiu ce să zic. Astea sunt întrebări care pe mine mă înspăimântă. Adică eu singur s-ar putea să zic vreuna şi să mă bată părintele nu ştiu care din chilia nu ştiu care din capătul peşterii de nu ştiu unde, care nici n-a văzut pantaloni pe femeie.
Adică, ştiţi, un părinte care gândeşte în afara unui sistem social despre ce ar trebui rezolvat într-un sistem despre ce ar trebui rezolvat în buricul sistemului social, dar el nu rezolvă problema tâmpitului de ucenic de la mănăstire, care împrăştie erezii prin obşte. Ştiţi?
Deci eu sunt un pic şocat de chestia asta. Nu, eu personal cred că vă puteţi mântui…Aduceţi-vă aminte, Maria Egipteanca s-a mântuit în pielea goală în pustie şi n-a mai deranjat pe nimeni…Şi până la urmă s-a îmbrăcat într-o dulamă de bărbaţi, ştiţi? Nu e o problemă. Nu neg că trebuie să aveţi foarte mare grijă ce soi de pantaloni purtaţi, că am văzut la traseistele de pe drumul pe care l-am făcut către d-stră câteva perechi de pantaloni, de gândeai că nu le au pe ele.
Adică…Nu te duci aşa, ca zăluda la biserică. Poţi să fii şi în fustă. Doamne miluieşte! Poţi să ai o fustă mai lungă decât avea mantia Prea Sfinţitul, Şi să calci pe ea, să vii în cap şi să sminteşti o lume, nu? Adică, exagerările niciodată nu mântuiesc!
Extras din Dr. Constantin Necula, Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, p.66-67
