Viaţa Maicii Domnului a fost o Golgotă plină de dureri şi de cruci, plină de suferinţe şi umiliri, plină de plângere şi de lacrimi, de la naştere până la mormânt a avut duşmani, care au vrut să-i răstoarne năsălia unde era aşezată. Viaţa ei a fost plină de lacrimi şi de bucurii până la Adormirea sa, când Fiul ei Cel iubit i-a luat în braţele Sale cele sfinte sufletul ei cel strălucit şi preacurat, ducându-l El Însuşi în Împărăţia Sa. Buzele ei erau pentru a gusta totdeauna paharul suferinţelor, răscumpărând greşeala Evei, cu amărăciunile sale.
Dar lacrimile n-au fost zadarnice, prin ele ne-a rodit nouă mântuirea. Durerile ei au adunat durerile noastre şi le-a alinat. Ea a mângâiat durerile tuturor mamelor din lume. Când preoţii templului au încredinţat-o lui Iosif, ea era atunci copilă orfană şi săracă, neavând nici zestre, singura ei avuţie pe acest pământ au fost lacrimile sale.
Din Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 38
