Dublă campioană mondială: „Am ales viața fetiței mele în locul patinajului”

5579

Până la ora actuală, japoneza Miki Ando este prima și ultima femeie din istorie care a reușit un salt cvadruplu în competiție.

În 2012, când avea 25 de ani și se pregătea pentru Olimpiada de la Soci, a descoperit ceva care i-a schimbat total viața și cariera: sub costumele strălucitoare pe care le purta la concursuri bătea deja inima unui copil nenăscut. Era însărcinată în cinci luni.

Toți jurnaliștii au spus că sportiva trebuie să întrerupă sarcina, pentru a nu-și periclita cariera. Publicul a dezaprobat-o și a batjocorit-o, deoarece societatea japoneză este una foarte tradiționalistă. „Sincer, 98% din oameni au spus că este foarte rău”, a declarat sportiva pentru Japan Times.

Dar acesta a fost momentul în care patinatoarea a dovedit că are și alte puteri decât cele care i-au permis să facă senzaționalul salt cvadruplu: ea și-a apărat fiica:

Am ales viața fetiței mele în locul patinajului. Este o decizie naturală pentru o femeie.

Și-a numit fetița Himawari (foto sus), care înseamnă „Floarea-soarelui”:

Dacă ar fi o floarea-soarelui, aș vrea ca ea să urmeze iubirea la fel cum floarea aceasta se orientează mereu spre soare.

Miki Ando nu a renunțat la patinaj, deoarece acesta o definește, dar a renunțat la competițiile de performanță. Actualul ei partener de viață, patinatorul spaniol Javier Fernandez, care tocmai a câștigat bronzul la Olimpiada de la Phenian, a devenit o figură paternă pentru fetița ei, deși nu este tatăl biologic al acesteia.

Miki Ando a spus că a fost destinul ei să aibă un copil. Povestea sa demonstrează că viața unui copil și succesul familial nu trebuie sacrificate în favoarea succesului profesional, deoarece ultimul nu-l poate substitui niciodată pe primul.

sursa http://stiripentruviata.ro


Articole Asemănătoare
153

Rolul nașilor de cununie pe plan duhovnicesc

Azi am fost solicitat la telefon ca să oficiez o cununie religioasă. Deși am explicat viitorului mire că nu se pot da toate informațiile la telefon, că trebuie să ne vedem „la ochi” cât de repede în sfânta biserică, totuși am ținut să-i enumăr un minim de condiții obligatorii pentru oficierea unei cununii religioase.. Ca […]

Articole postate de același autor
49

Fii cu dragoste şi fă pace acum, când poţi…

Vei fi întrebat de fiecare suflet şi de cel mai mic frate. Fii cu blândeţe şi cu milă şi caută pacea şi liniştea şi a lor şi a sfinţiei tale. Mai lasă-i la biserică, că toţi trebuie să ne mântuim. Fii cu dragoste şi fă pace acum când poţi, că tare este greu la urmă, […]