Biserica nu este un club, pe care îl frecventezi şi care îţi da anumite senzaţii, unde vii şi pleci când vrei ca apoi, să pleci mai departe, în drumul tău. Biserica este locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu. Această întâlnire, dacă este făcută sincer, poate schimba radical (în bine) viaţa omului. Câteodată, în pofida voinţei omului, Dumnezeu intră în vieţile noastre prin diferite încercări. În acele momente, noi suntem datori să ne smerim şi să nu cârtim, să încercăm să le primim pe toate, exact aşa cum ni le da El, Să încercăm să înţelegem planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, indifferent de cât de greu nu ni s-ar părea.
Bineînţeles, fiecare dintre noi ar dori ca viaţă lui să fie fără piedici, fără încercări, fără ispite. Dar, oare, o astfel de viaţă te ajută sau îţi face mai mult rău? Noi ne-am dori să fim mereu sănătoşi, bogaţi, să ducem o viaţă îndestulată, să avem mereu bucurii lumeşti şi totodată, după moarte să ajungem în Împărăţia lui Dumnezeu. Această este o utopie sau în cel mai bun caz, o variantă hollywoodiană a mânturii. Însă, trebuie să fim cu ochii deschişi şi să înţelegem că o astfel de viaţă, pe lângă faptul că nu este posibilă, se plasează şi în afară Mântuirii sufletului. Atunci când ispitele dau năvală, când tulburările înnegresc norii de deasupra capului, când greutăţile vieţii ne par prea mari, când simţim pur şi simplu că nu mai putem, să nu deznădăjduim. Tocmai în acele momente să ne punem puţină noastră credinţă în milă şi ajutorul lui Dumnezeu. Să venim în Biserica, în faţă Lui Hristos si sa-I spunem lui toate îndoielile şi luptele noastre.
Dragi fraţi creştini, noi nu mai putem spune că nu ştim, în acest secol al informării, unde informaţiile curg din abundenţă. Noi toţi vom fi şi suntem responsabili de mântuirea noastră şi a celor de lângă noi. Suntem cu toţii fii ai bisericii, fie că dorim să recunoaştem sau nu acest lucru. Biserica este mama noastră. Prin Tainele Sfântului Botez, a Mirungerii şi a Sfintei Euharistii, pe care le-am primit încă din faşă, noi am devenit fii ai Bisericii vii, mădulare ale ei. În această ordine de idei, doresc să va aduc în suflete un cuvânt despre Liturghie, această slujba care este în afară timpului, nu are început şi sfârşit, ea este o continuă lucrare în viaţă noastră. Când ieşim de la liturghie, să fim siguri că ea continuă să lucreze în viaţă noastră, în familiile noastre. Iar dacă noi nu simţim încă acest lucru, trebuie să ne luptăm că să aducem liturghia în mijlocul nostru, să o simţim în noi, căci este mereu vie. Doar prin biserica şi tainele ei putem să ne simţim vii, făptuitori ai celor bune.
Părintele Serghei Nejbort – www.obitel-minsk.by
traducere şi adaptare Elisabeta Lascu
