Actualitate

Doamne pune strajă gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele…

6156

O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând:

– Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.

Părintele, înţelegând despre ce este vorba și vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:

– Mergi la trapeză şi spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ţi dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii şi s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghiţitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură şi apoi vei vedea minunea.

Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit şi nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghiţitură din apa misterioasă şi se străduia să n-o piardă.

Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel furtuna din acea seară trecu repede.

Încă o dată luă femeia acel medicament minunat şi din nou se lăsa cu acelaşi succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos şi o lăuda pentru gingăşia şi răbdarea ei.

Fericită din cale-afară pentru schimbarea soţului ei, femeia merse în grabă la părinte şi-i povesti despre succesul cu apa minunată.

– Nu apa din fântâna mănăstiri, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Mai înainte comentai înaintea bărbatului tău, care venea obosit de la muncă, şi-l enervai prin contraziceri. Tăcerea ta însă l-a îmblânzit.

Câtă apă sfințită avem la îndemână și nu o folosim! Cu siguranță poate fi folosită și apa de la robinet !


Articole Asemănătoare
20902

Părintele Calistrat pentru bărbații care își părăsesc soțiile și copiii

„Ai divorțat, da? Ai copii și ai femeie! Ești bărbat, te-ai îndrăgostit de altă femeie! Du-te și dă femeii casă și copii, trece pe numele lor tot și du-te în lumea ta la „drăguțピ muncește din nou și fă o altă gospodărie. Că tot te-a luat că ești tare și mare și viril! Trebuie să […]

Articole postate de același autor
5671

Leacuri călugăreşti din Rusia

În urmă cu sute de ani, mânăstirile ortodoxe din Rusia erau celebre şi căutate nu doar pentru „ru­gul aprins” al credinţei lor, ci şi pentru „bolniţele” în care erau trataţi, cu leacuri străvechi, oamenii amărâţi şi bolnavi. Un astfel de aşezământ este Mânăstirea Şamordino, întemeiată de Sfântul Am­brozie, un loc renumit pentru învăţăturile duhovni­ceşti şi […]