Diferența dintre feminismul secularist lipsit de Dumnezeu și feminismul bisericesc

245

„Până la urmă, trebuie să recunoaștem că gusturile femeilor sunt cele care împodobesc cu prioritate lucrurile frumoase ale lumii. Echilibrul masculin-feminin este vizibil în mănăstirile și bisericile noastre, în orele de religie, în asistența socială. Peste tot unde femeia atinge parametrii prezenți ai Duhului Sfânt, feminitatea este una roditoare.

Se spune că diferența dintre feminismul secularist lipsit de Dumnezeu și feminismul bisericesc, ortodox, este ca diferența dintre o icoană și o fotografie pornografică. Lucrurile se cer toate după frumusețea Duhului Sfânt. În feminismul acesta permanent pus pe ceartă, permanent pus pe a descoperi ceva pentru care să se manifeste în stradă, există ceva bolnav, ceva ce se rupe de esența frumosului.

M-am uitat cu durere la modul în care au fost tratate domnișoarele care au bulversat Notre-Dame-ul și au făcut același lucru în Catedrala Patriarhală de la Moscova. N-au niciun drept să facă lucrurile acestea. Noi știm ce se întâmplă în momentul în care cineva se dezbracă în prezența Lui Hristos. Femeia are capacitatea de a simți lucrurile, de a le așeza în logica frumosului.

Zilele trecute a apărut o carte interesantă a unui istoric englez, despre marile discursuri ale lumii. Acolo sunt și cele două doamne care au cerut drept de vot în Statele Unite ale Americii și apoi în Marea Britanie. Cu câtă cultură vorbeau, cu ce ambiție estetică, ce retorică puneau la dispoziție pentru a-și câștiga niște drepturi! Ceea ce aud eu astăzi ține de fotografia pornografică a lumii. O lume în pielea goală nu este identică cu o lume înveșmântată în luminile Duhului Sfânt”, a mărturisit preotul, în cadrul emisiunii.


Articole Asemănătoare
444

Mamelor, nu mai creşteţi bărbaţi nefericiţi!

Nu ştiam cum să încep şi de unde să încep acest articol, ca să nu cumva să pară că fac discriminări sau că urăsc bărbaţii. Departe de mine acest gând. Evident este însă că nu-i pot iubi, plăcea, aprecia sau respecta pe toţi. Freud a cercetat toată viaţa femeia. A murit lăsând un mare semn […]

Articole postate de același autor
253

A avut loc Gala Voluntarilor 2017

Sîmbătă, 18 noiembrie 2017, în incina restaurantului „Bastilia” din orașul Edineț s-a desfășurat Gala Voluntarilor din cadrul proiectelor pentru tineri implementate în 10 parohii din cadrul Eparhiei noastre cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, cu suportul Asociației Obștești „Ajutorul Creștin din Moldova”. Solemnitatea a fost deschisă prin cuvîntul de salut și […]