Dacă vrei să ajuţi Biserica, cel mai bine este să cauţi să te îndrepţi pe tine însuţi

283

Dacă vrei să ajuţi Biserica, cel mai bine este să cauţi să te îndrepţi pe tine însuţi, decât să cauţi să îndrepţi pe alţii. Dacă te îndrepţi pe tine însuţi, imediat se îndreaptă o părticică din Biserică. Dacă aceasta ar fi făcut-o toţi, Biserica s-ar fi îndreptat. Însă astăzi oamenii se preocupă de toate celelalte subiecte, dar nu se preocupă de ei înşişi. Pentru că a te preocupa de tine însuţi cere osteneală, iar a te preocupa de alţii este uşor.

Dacă ne preocupăm de îndreptarea noastră şi ne întoarcem mai mult spre lucrarea lăuntrică decât spre cea exterioară, dând întâietate ajutorului dumnezeiesc, vom ajuta mai mult şi mai eficace. Ba încă, vom avea şi pacea lăuntrică, care va ajuta fără zgomot sufletele ce le vom întâlni, pentru că starea duhovnicească lăuntrică trădează virtutea sufletului şi îi schimbă pe ceilalţi.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, vol. II, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p.76


Articole Asemănătoare
660

Pentru cei care au locul „lor” în biserică

Mulţi dintre acei care merg la una şi aceeaşi biserică nu se ştie de ce socotesc că au la biserică locul „lor”, cu adevărat cumpărat. Şi gândiţi-vă numai ce faceţi dacă veniţi şi locul este deja ocupat de altcineva, care a venit mai devreme decât voi la biserică. Nădăjduiţi, oare, că dacă îl jigniţi sau […]

Articole postate de același autor
649

Ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul?

Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic. Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare […]