Dacă Dumnezeu ne iubește atât de mult, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?

1741

Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3, 16). De ce l-a dat spre jertfă, şi încă jertfă de cruce? Pentru că singurul grai care răzbate la inima oamenilor e jertfa cuiva pentru ei. Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată.

O întrebare: dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, cum se face că viaţa noastră e aşa de apăsată de tot felul de încurcături? Sau, dacă punem întrebarea cu cuvintele Scripturii: de ce pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu, îl ceartă, iar pe cel ce îl primeşte, îl bate? Cu alte cuvinte, dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?

Fiindcă altfel sunt judecăţile lui Dumnezeu decât judecăţile oamenilor. O mică pildă: altfel sunt judecăţile unui tată care îşi ia la rost copiii, decât e socoteala copiilor, dar când vin la minte deplină, atunci înţeleg care a fost judecata tatălui lor (când i-a pedepsit).

Aşa şi noi, când suntem înfăşuraţi în trup, suntem destul de legaţi întru înţelegerea trupească a vieţii, suntem prunci cu înţelegerea. Dar când vom scăpa de muritorul acesta de pe noi, atunci, cu mare recunoştinţă ne vom zori a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru toate încercările la care ne-a supus când eram în lume.

Trebuie, prin urmare, să lungim vederea şi dincolo de zarea acestei vieţi (nepricepând-o), în cealaltă Împărăţie, că altfel nu putem pricepe nevoile vieţii acesteia, şi nepricepând-o pe aceasta prin cealaltă, n-o putem nici răbda.

Dar dacă o înţelegem aşa cum este, pe una în legătură cu cealaltă, atunci oricât ar fi de necăjită, capătă o valoare nepreţuită şi atunci se întâmplă un lucru minunat ‒ omul iubeşte necazurile şi pe toţi cei care-l necăjesc, cu deosebire. Cu alte cuvinte, creştinul care stă liniştit pe conducerea lui Dumnezeu, vede că orice cruce a vieţii sale este o mărturisire a iubirii pământeşti a lui Dumnezeu, orice cruce e o treaptă a desăvârşirii.

Deci, dacă ne împărtăşim des cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtăşim cu taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, care împărtăşire, printre alte daruri, îl are şi pe acela că ne ridică de la înţelegerea copilărească a vieţii, la înţelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinşi şi liniştiţi, oricât ar fi de neliniştită marea vieţii de aici, la cârma Bisericii fiind Tatăl nostru.

Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 114-116


Articole Asemănătoare
8403

Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare

Vechii creștini se întreceau în virtuți, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creștinii de azi vor să fie și cu un picior în cer, dar și cu unul bine înfipt pe pământ. Or, Dumnezeu ne dă să alegem: să trăim pe pământ în aspirație pentru cele veșnice și trainice. Creștinul „de duminică” merge grăbit la […]

Articole postate de același autor
810

Drumul crucii în Vinerea Mare la Nisporeni

Deja al IV-lea an, în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, are loc acest drum al crucii numit de către teologii biblişti Via Dolorosa. Acesta se începea de la Tribunalul lui Pilat, din partea cea mai de jos a oraşului, şi continua până […]



Urmăriți-ne pe Facebook!