Dacă Dumnezeu ne iubește atât de mult, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?

921

Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3, 16). De ce l-a dat spre jertfă, şi încă jertfă de cruce? Pentru că singurul grai care răzbate la inima oamenilor e jertfa cuiva pentru ei. Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată.

O întrebare: dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, cum se face că viaţa noastră e aşa de apăsată de tot felul de încurcături? Sau, dacă punem întrebarea cu cuvintele Scripturii: de ce pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu, îl ceartă, iar pe cel ce îl primeşte, îl bate? Cu alte cuvinte, dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?

Fiindcă altfel sunt judecăţile lui Dumnezeu decât judecăţile oamenilor. O mică pildă: altfel sunt judecăţile unui tată care îşi ia la rost copiii, decât e socoteala copiilor, dar când vin la minte deplină, atunci înţeleg care a fost judecata tatălui lor (când i-a pedepsit).

Aşa şi noi, când suntem înfăşuraţi în trup, suntem destul de legaţi întru înţelegerea trupească a vieţii, suntem prunci cu înţelegerea. Dar când vom scăpa de muritorul acesta de pe noi, atunci, cu mare recunoştinţă ne vom zori a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru toate încercările la care ne-a supus când eram în lume.

Trebuie, prin urmare, să lungim vederea şi dincolo de zarea acestei vieţi (nepricepând-o), în cealaltă Împărăţie, că altfel nu putem pricepe nevoile vieţii acesteia, şi nepricepând-o pe aceasta prin cealaltă, n-o putem nici răbda.

Dar dacă o înţelegem aşa cum este, pe una în legătură cu cealaltă, atunci oricât ar fi de necăjită, capătă o valoare nepreţuită şi atunci se întâmplă un lucru minunat ‒ omul iubeşte necazurile şi pe toţi cei care-l necăjesc, cu deosebire. Cu alte cuvinte, creştinul care stă liniştit pe conducerea lui Dumnezeu, vede că orice cruce a vieţii sale este o mărturisire a iubirii pământeşti a lui Dumnezeu, orice cruce e o treaptă a desăvârşirii.

Deci, dacă ne împărtăşim des cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtăşim cu taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, care împărtăşire, printre alte daruri, îl are şi pe acela că ne ridică de la înţelegerea copilărească a vieţii, la înţelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinşi şi liniştiţi, oricât ar fi de neliniştită marea vieţii de aici, la cârma Bisericii fiind Tatăl nostru.

Din Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 114-116


Articole Asemănătoare
300

Sunt plin de mândrie şi iubire de sine

Sunt plin de mândrie şi iubire de sine. Toate faptele mele afirmă următorul lucru: văzând în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală sau să mă proslăvesc în faţa altora, sau să mă îndulcesc înăuntrul meu. Deşi în afară arăt oarecare smerenie, totuşi o atribui propriilor mele puteri şi mă socot în faţa altora cel […]

Articole postate de același autor
3555

Cum să punem nume copiilor

Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu. Prin punerea numelor de către patriarhi s-a arătat nu […]