Purificându-ne mintea, dobândim totodată şi o adevărată cunoaştere a noastră înşine. Filosoful Varlaam susţinea că sfinţenia şi desăvârşirea nu pot fi aflate „fără împărţire, raţionamente şi cercetare analitică", pretinzând că cel ce voieşte să posede perfecţiunea şi sfinţenia trebuie să înveţe „metodele de a distinge, raţiona şi cerceta analitic". Sfântul Grigorie Palama s-a opus categoric acestei concepţii, declarând-o „o erezie a stoicilor şi a pitagoreicilor" şi încredinţându-ne că noi, creştinii, nu considerăm ceea ce aflăm prin cuvinte şi raţionamente drept adevărata cunoaştere, ci doar ceea ce este demonstrat prin făptuire şi vieţuire - care este nu numai lucru adevărat, ci şi lucru neîndoielnic şi de necombătut. Nimeni nu poate ajunge la cunoaşterea de sine, continuă Sfântul Grigorie Palama, prin intermediul diferenţierilor, raţionamentelor şi cercetărilor analitice, dacă nu şi-a slobozit mintea de închipuiri şi de slava deşartă, sau de orice gânduri rele, printr-o pocăinţă aspră şi smerită şi printr-o intensă asceză. Cei care nu s-au lepădat de închipurile deşarte şi păcătoase şi care nu şi-au purificat mintea nu-şi dau seama de propria lor netrebnicie - singura cale prin care se poate pune început bun cunoaşterii de sine.
În zilele noastre, mulţi oameni îşi închipuie că se poate ajunge la cunoaşterea de sine prin auto-analiză şi psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecinţe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care foloseşte procedeele deja enunţate - paza minţii, purificarea ei şi coborârea ei în inimă prin pocăinţă şi rugăciune noetică, precum şi ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos - ne ajută să ne desprindem de închipuiri şi de robia faţă de cele trupeşti şi să ne constatăm jalnica aşezare lăuntrică.
Cunoaşterea de sine este lucrarea Duhului Sfânt. Numai atunci când harul dumnezeiesc, împreună cu propriile strădanii, ne luminează sufletul, vom cunoaşte cu precizie fiecare detaliu legat de fiinţa noastră. Tămăduirea minţii vădeşte existenţa patimilor. Numai luminaţi şi învredniciţi de Duhul Sfânt, ne vom înarma împotriva acestora; când mintea este tămăduită, ea se desprinde de năluciri şi vătămări deşarte (Sf. Diadoh al Foticeei).
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 168-170
