Cum să ne hotărâm dacă să ne angajăm într-o parte sau alta, dacă să ne căsătorim sau nu?
Domnul Însuşi ne deschide calea. El ne descoperă sfânta Sa voie. Sfânta Lui voie se face cunoscută prin părinţi. Dacă vom asculta de părinţi, totul va merge bine şi va fi binecuvântat. Dacă le stăm împotrivă, nimic nu merge. Merge, merge, dar mai mult merge de-a-ndărătelea decât înainte. De pildă, ai îndrăgit o fată şi vrei să te căsătoreşti cu ea cu orice preţ, dar tatăl şi mama îţi spun: „Dar, fiule, ea nu este porivită pentru tine”. Însă, în zadar... Ţi-a legat vrăjmaşul mintea, te-a înrobit – şi vrei, vrei! „Dar, fiule, ea nu e pentru tine”, spun părinţii, „îţi vom găsi alta”. Dar fiul nu vrea să asculte, o vrea cu orice preţ pe aceea. Se căsătoresc. Se gândesc – totul e ideal. Se iubesc. Dar după un timp nu se mai iubesc, „dragostea” trece şi nu mai rămâne nimic.
Cel mai bine este atunci când părinţii se înţeleg din vreme, când diferenţa de ani nu este mare… Cel mai bine este atunci când dragostea se dezvoltă în cadrul căsniciei. Atunci nu se intră în căsnicie cu plănuire. Tinerii căsătoriţi au binecuvântarea părinţilor şi apoi totul merge cum e mai bine…
Căsnicia nu este o viaţă frumoasă, dulce… Ba e cât se poate de amară! Abia după aceea vezi că nu eşti liber, că eşti legat – şi încă cât de legat! Eşti „înhămat la căruţă” şi trebuie să tragi. Copiii cer. Trebuie să tragi – vrei, nu vrei. Iar când erai liber, gândeai altfel… Dar acum trebuie să te îngrijeşti nu numai de tine, ci de mai mulţi.
Din Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 115
