Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger

1627

După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire.

S-a întâmplat în anul 1977. Pe atunci părintele Rafail era un ieromonah destul de tănăr, nu de mult hirotonit la Mănăstirea Pecerska din Pskov. Odată, într-o dimineaţă însorită de vară, având o minunată dispoziţie sufletească, a intrat în biserica din peşteră cu hramul Adormirii ca să slujească Sfânta liturghie. Şi cei dintâi oameni pe care i-a văzut acolo au fost trei huligani beţi. Unul dintre ei, în hohotele de râs ale prietenilor, îşi aprindea ţigara de la candela din faţa icoanei Maicii Domnului.

Despre cele ce au urmat mai departe, după cum însăşi părintele Rafail a spus, îşi aminteşte vag. După cum au povestit apoi enoriaşii, martorii acestei scene, tânărul ieromonah l-a apucat pe fumătorul acela vesel de braţ (iar părintele Rafail era înzestrat cu o remarcabilă forţă fizică), l-a târât afară, în pridvorul bisericii şi i-a tras o lovitură, pe care şi astăzi şi-o aduc aminte martorii oculari…Şi în acel moment părintele Rafail şi-a revenit în fire.

Ca într-un film derulat încet-încet, el a văzut cum nefericitul huligan s-a desprins de la pământ, a zburat peste pridvor şi, prăbuşindu-se la pământ a rămas nemişcat…

Speriaţi de moarte, tovarăşii lui s-au repezit la el şi, uitându-se înspre părintele Rafail, l-au târât de mâini pe prietenul lor afară din biserică, spre porţile mănăstirii. Iar părintele Rafail, dându-şi seama că s-a întâmplat un lucru ireparabil şi că din clipa aceea nu mai putea sluji Sfânta Liturghie, s-a luat cu mâinile de cap şi a alergat cât îl ţineau picioarele la chilia părintelui Ioan, duhovnicul său.

Părintele Ioan în ceasul cela îşi săvârşea pravila monahicească de rugăciune. Dând buzna în chilia stareţului, fără să bată la uşă, părintele Rafail s-a prăbuşit în genunchi înaintea lui. Deznădăjduit, i-a destăinuit fărădelegea sa şi a început a-l implora să-i ierte acest păcate şi să-i spună ce să facă.

Iar părintele Ioan l-a ascultat cu atenţie şi l-a dojenit cu asprime pe ucenicul său:

– De ce ai venit sub epitrahilul meu? Nu tu l-ai lovit, ci Îngerul!

Cu toate acestea, i-a citit părintelui Rafail rugăciunea de dezlegare, i-a dat binecuvântare şi l-a trimis să slujească Sfânta Liturghie.

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 357-359

Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1285

Nu putem rămâne pe Cruce dacă nu avem dragoste

Crucea este simbolul jertfei de sine pentru ceilalți. Dar cel care se dăruiește celorlalți, care îi iubește și îi ajută, nu simte această jertfă. Când această Dragoste se dăruiește, Însăși Dumnezeiasca Dragoste este în inima celui care dăruiește; nu omul este cel care dăruiește. El nu simte nici o jertfă, căci el nu are știință despre […]

Articole postate de același autor
1178

Mai presus de medici există Dumnezeu…

Cam cu zece ani în urmă m-a vizitat o doamnă necunoscută, la recomandarea unei ptietene și mie, și aceleia. Doamna zămislise. În fiecare an soțul o supunea unei terapii cu iod radioactiv. Medicii au înfricoșat-o cu adevărat spunând-i consecințele terapiei asupra fătului și insistau să facă „întrerupere de sarcină” (ce expresie elegantă! Vorbim despre ucidere, […]