Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

2350

Atunci când flămânzesc sau însetează, animalele tot la om caută scăpare, pentru că omul este stăpânul lor. Îmi amintesc că într-o vară, pe când mă aflam la Coliba Sfintei Cruci, o viperă a coborât de pe acoperişul de tablă şi s-a făcut colac înaintea mea. Îşi ridica capul, scotea limba şi şuiera. Era foarte însetată din pricina arşiţei şi de aceea mă ameninţa. Cerea apă, dar pe un ton poruncitor, de parcă eram obligat să-i aduc apă. ,,Bre, îi spun, aşa cum procedezi, tu nu-l înduioşezi pe celălalt!”. Dar apoi i-am pus apă şi a băut.

Mă înduioşează mult şacalii, pentru că atunci când flămânzesc plâng ca nişte prunci mici. Să vedeţi ce am păţit la Colibă cu pisicile. Au observat că, de fiecare dată când suna clopoţelul, ieşeam afară şi le aruncam din când în când câte ceva să mănânce. Acum, când le este foame, trag de sfoară şi sună clopoţelul. Atunci ies afară, şi văzându-le că sună clopoţelul, le dau de mâncare. Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 235


Articole postate de același autor
1871

Despre Omul Frumos

(…) Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul ăla, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană.   Acum câţiva ani mă duceam în America şi avionul s-a oprit pentru o escală la Timişoara. Iar de acolo s-a urcat […]