Cineva isi aminteste, spre ilustrare, de o poveste veche din folclorul venetian.
Este vorba de un taran care cauta pe cineva demn sa-i boteze copilul. In peregrinarile sale, se intalneste, la un moment dat, cu Dumnezeu, caruia ii impartaseste scopul cautarilor sale:
- Vreau sa-mi botez copilul, dar vreau ca nasul lui sa fie un om drept. Tu esti drept?
Stingherit de intrebarea taranului, si stiind ca El este mai mult milostiv decat drept, Dumnezeu raspunde, nu fara o anumita ezitare:
- Ma rog, cinstit vorbind, nu tocmai !
- In cazul asta nu poti fi nasul fiului meu - a spus taranul si si-a vazut de drum.
Si iata ca, la un moment dat, o intalneste pe Maica Domnului. Intrebata si ea daca e "dreapta", Maica Domnului a rosit si a admis ca nu poate pretinde nici ea asa ceva.
In cele din urma, taranul se vazu fata-n fata cu o doamna imbracata in negru si foarte serioasa.
- Da, cred ca sunt o persoana dreapta - a fost raspunsul ei.
Parintii copilului s-au bucurat foarte si Botezul a avut loc asa cum se cuvine, cu multe bucate si multa veselie. Cand ultimul dintre musafiri pleca, onorabila nasa l-a invitat pe taran in palatul ei si l-a condus intr-o sala mare, in care ardeau nenumarate luminite. Taranul se opri locului, uimit:
- Nasa, ce sunt toate aceste lumini?
Nobila doamna raspunse:
- Sunt flacarile tuturor sufletelor omenesti. Vezi flacara aceea plapanda, gata sa se stinga? E flacara ta. In opait nu mai e ulei aproape deloc. Si acum uita-te la flacara cealalta, care arde intens, cu putere. E este a fiului tau.
Vazand si auzind acestea, taranul fu cuprins de spaima.
- Nasa, ia, te rog, o picatura din uleiul aflat in opaitul fiului meu si pune-o in opaitul meu.
- Nu, a raspuns nasa. Sunt o persoana dreapta, precum ti-am spus. Eu sunt Moartea.
