Trăind doar duhovniceşte, este posibil să uităm, să ignorăm realitatea noastră imediată? Asta nu înseamnă că nu ne iubim semenii?
Perspectiva aceasta, pe care eu am numit-o „reducere la Dumnezeu”, dacă o facem cu conştiinţa că Dumnezeu cuprinde toate şi dacă o facem nu în duh de excludere, ci de sinteză, este posibil să trăim numai duhovniceşte. A trăi numai duhovniceşte cred că înseamnă, în primul rând, a viza numai esenţialul. Dar, atâta timp cât trăim în temporal şi între luminile astea exterioare, nu dispreţuim vreo realitate şi, dacă trăim esenţial în Dumnezeu, dacă trăim corect, dacă trăim ca-n Biserica Ortodoxă dreapta slăvire a lui Dumnezeu, nu putem să-l dispreţuim pe om, nici să-l neglijăm, fiindcă omul, aproapele, este pentru noi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare om este mai important decât tot universul, pe de o parte. Pe de altă parte, înţelegând ce este omul în sinea lui, trebuie să trăim în duh şi în adevăr.
PS Serafim: Eu aş adăuga aici, ceea ce spune Sfântul Pavel, că cel ce-şi neglijează familia, de exemplu, pe motiv de evlavie, acela a căzut din credinţă şi este mai rău decât un păgân”. Adică, faptul de a trăi duhovniceşte, nu înseamnă că te rupi de viaţă şi nu te mai ocupi de familie, de copii, ci înseamnă că încerci să le transfigurezi, să le pătrunzi pe toate de credinţă. Bineînţeles că nu este uşor. Este foarte greu, dar toate sunt uşoare şi posibile prin darurile lui Dumnezeu. Deci, creştinul este un om echilibrat, realist. Nu trebuie să ne îmbolnăvim trupul trăind într-o asceză extremistă, ci să facem toate cu măsură, cu dreaptă socoteală. Toate trebuie privite prin prisma unei Ortodoxii care înseamnă stare de mijloc, cale împărătească, care nu respinge nimic, ci integrează totul.
Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 124-125
