„Babusia” îi spuneau cu afecţiune nepoţii pentru care ea era cel mai important om din lume. Au trecut ani. Nepoţii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Bunica şi-a vândut casa, banii obţinuţi i-a dat nepoţilor, iar ea a rămas să locuiască împreună cu fiica şi ginerele. Vera, fiica sa, se îmbolnăveşte şi moare, iar ginerele refuză să mai locuiască cu fosta soacră, intenţionând să îşi refacă viaţa.
O femeie tânără şi drăguţă, stă în faţa mea şi plânge: – Părinte, mi-i teamă…Vreau să am şi eu o familie, un soţ, copilaşi…Trec anii, am depăşit deja şi treizeci de ani şi e imposibil să-mi găsesc un soţ, imposibil! Bărbaţii sunt toţi nişte netrebnici, sau beau peste măsură, sau legăturile amoroase din viaţa lor […]
Ce face un om dacă rămâne singur şi cum depăşeşte singurătatea? – Eu am văzut aici nişte oameni care şi-au depăşit cu bine singurătatea [arată spre călugări care şedeau în rândul din faţă]. Cum s-o depăşească? Oamenii toţi se nasc cumva singuri, dacă nu-L dobândeşti pe Hristos, zadarnic ești cu oamenii, dar cea mai sigură […]
