„Babusia” îi spuneau cu afecţiune nepoţii pentru care ea era cel mai important om din lume. Au trecut ani. Nepoţii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Bunica şi-a vândut casa, banii obţinuţi i-a dat nepoţilor, iar ea a rămas să locuiască împreună cu fiica şi ginerele. Vera, fiica sa, se îmbolnăveşte şi moare, iar ginerele refuză să mai locuiască cu fosta soacră, intenţionând să îşi refacă viaţa.
– Cum ar trebui să iubim, părinte? Unde greşim, de tot ajungem să o luăm de la capăt? – Nu ştim să ne dăruim. Nu avem exerciţiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcţia propriilor dorinţe, îi învăţa să se iubească întâi de toate pe ei, să-şi urmărească propria împlinire. Şi […]
Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. […]
