„Babusia” îi spuneau cu afecţiune nepoţii pentru care ea era cel mai important om din lume. Au trecut ani. Nepoţii au crescut şi şi-au întemeiat propriile familii. Bunica şi-a vândut casa, banii obţinuţi i-a dat nepoţilor, iar ea a rămas să locuiască împreună cu fiica şi ginerele. Vera, fiica sa, se îmbolnăveşte şi moare, iar ginerele refuză să mai locuiască cu fosta soacră, intenţionând să îşi refacă viaţa.
La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă. – Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul? – Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l. – Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut? – Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. […]
Îl cântăreşti bine, vezi câte kilograme are, câţi centimetri, dacă are maşină, dacă are casă… câţi ani are, unde stă, cum sunt părinţii, băieţii se vor uita cum e soacra – cam aşa are să fíe şi fata, eventual vedeţi cum stă cu ADN-ul, că acum vedeţi cum e cu genele astea, sunt pericole mari! […]
