Biserica medievală reprezenta forța coagulatoare a întregii creștinătăți

533

Ajuns la un frumos popas aniversar – 80 de ani de viață, istoricul Demir Dragnev continuă cu aceeași abnegație să revigoreze frumosul, să spună adevărul și să pună multă nădejde că Domnul ne va ajuta să trăim mai drept.

  Demir Dragnev, originar dintr-o societate răzășească, este specialist în istoria medievală şi modernă a Moldovei şi a Europei de Sud-Est, paleografia slavo-română. A cercetat un larg spectru de probleme din domeniul istoriei medievale a Principatelor Române şi a Europei de Sud-Est. Istoricul este laureat al Premiului de Stat, decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” și cu Medalia Academiei de Ştiințe din Moldova „D. Cantemir”.

  Studiind istoria agrară, nu a ezitat să cerceteze și istoria bisericii medievale, ajungând la concluzia că biserica medievală reprezenta o forță coagulatoare ce a unit poporul pentru opunerea în fața cuceritorilor.

,,Biserica medievală era ocrotitoarea omului de rând și de aceea a avut o mare influență asupra tuturor domeniilor. Astfel, în orice sat erau construite biserici de lemn și când se auzea că se îndrepta vreo năvălire barbară, aceasta era desfăcută și dusă cu câteva care în pădure, iar când trecea valul de invazii, biserica era instalată din nou. Acest lucru ne demonstrează cu prisosință că omul nu putea să stea în afara comunității creștine, - spune Demir Dragnev. - Studierea vieții bisericești din perioada medievală mi-a permis să înțeleg în totalitate atât necesitățile și suferințele omului medieval, cât și exemplul vieții monahale din perioada respectivă.”

  În Evul Mediu, Biserica era considerată cea mai importantă instituție într-o societate. De aceea, domnitorii români s-au îngrijit de organizarea acesteia. Moldova şi Muntenia aveau câte o mitropolie, în a cărei subordine se găseau mai multe episcopii. Capul oficial al întregii Biserici ortodoxe era Patriarhul de la Constantinopol. Pe această linie religioasa au survenit numeroase influențe culturale bizantine. Cultura religioasa ortodoxă, de tradiție slavă și bizantină, s-a îmbinat pe teritoriul Țărilor Române cu influențe venite din apusul Europei. S-a produs o sinteză culturală originală și interesantă. De exemplu, celebrele mănăstiri ctitorite de Ștefan cel Mare îmbină în arhitectura lor elementele bizantine cu cele ale stilului gotic occidental.

  Istoricul Demir Dragnev susține, că oamenii medievali considerau că puterile domnitorului aveau la origine mila și voința lui  Dumnezeu. Domnitorul trebuia consacrat (,,uns’’) de către mitropolit, care asigura intermedierea între om și divinitate. Fiind uns pe tron, domnul conducea prin mila lui Dumnezeu, astfel se zicea: ,,Eu Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu sunt domn al Țării Moldovei’’. În fond, Biserica era acea forță ideologică care întărea statul în apărarea întregii creștinătăți.

  În Evul Mediu, Biserica Ortodoxă Română a susținut și alte Biserici creștine, mai ales pe cele din țările căzute sub dominație otomană, prin tipărirea de cărți în limbile greacă, arabă și gruzină, dar mai cu seamă prin numeroasele ajutoare materiale acordate aproape o jumătate de mileniu bisericilor, școlilor și așezămintelor de asistență socială din Balcani și Orientul Apropiat. Este necesar să subliniem, că în secolele XIV-XVIII Biserica din Țara Românească și Moldova trebuia privită ca o Biserică de stat, oficială - moștenire din Bizanț, - ea deținând un rol important în viața politică a țării și îndrumând întreaga activitate culturală și de asistență socială-umanitară.

  Demir Dragnev este un istoric îmbogățit duhovnicește, cu o bunătate și un curaj deosebit, care ne îndeamnă ,,să ne cunoaștem obârșiile și să nu pierdem timpul în agonisiri de averi, pentru că agonisirile necinstite nu au un sfârșit frumos. Societatea ar trebui să încline urechea mai mult către sfaturile Bisericii, spre învățătura frumoasă și veșnică a lui Hristos. Pentru a găsi o cale dreaptă, omenirea trebuie să aibă nădejde întru Cel de Sus, căci doar așa va trece peste toate nedreptățile și fărădelegile acestei vieți. Ajuns la o vârstă înaintată și analizându-ți faptele săvârșite, este foarte penibil atunci când nu vezi niște fapte vrednice de urmat. De aceea este de datoria noastră să lăsăm lucruri destoinice urmașilor noștri’’, ne sfătuiește istoricul.

 A consemnat Maria Cucuta-Rujină


Articole postate de același autor
1903

„Doamne, am păcătuit, am făcut ce ai spus să nu fac, iartă-mă!”

Ce este spovedania? Dacă îmi iertaţi îndrăznirea asta, voi spune că a devenit un lucru prea clinic. Spovedania nu înseamnă numai a spune un număr de gânduri sau de fapte pe care le-am făcut, asta e un bun început pentru un începător. Spovedania, că tot ce este duh, devine stare; o stare a firii omului. […]