Potrivit Sfântului Ignatie, „însăşi neatenţia îl pedepseşte pe cel care se complace în ea. Cu timpul, totul devine plictisitor pentru el, iar acesta, neacumulând nicio cunoştinţă sau impresie substanţială, se cufundă într-o disperare agonizantă şi fără limite”.
Iar acest lucru este de înţeles. Omul neatent, umblând între gândurile şi sentimentele sale legate numai de probleme lumeşti, căutând numai divertisment şi distragere, se convinge curând că, în cele din urmă, totul este extrem de plictisitor şi monoton. În mod firesc, toate acestea duc la dezamăgire şi deznădejde. Deziluzia poate fi atât de mare, încât unii oameni îşi pun chiar capăt zilelor, nefiind capabili să suporte o asemenea durere şi descurajare.
Cel mai mare prejudiciu al neatenţiei este acela că dezvoltarea duhovnicească a omului este complet stagnată. Viaţa duhovnicească este cu totul incompatibilă cu distragerea, căci una dintre condiţiile principale pentru succesul vieţii duhovniceşti este atenţia acordată îndeaproape sinelui şi tuturor stărilor sufletului. „În lipsa unei atenţii acordate sinelui – spune Avva Agaton –, este imposibil să izbuteşti în dobândirea oricărei virtuţi.”
„Toţi sfinţii – spune Sfântul Ignatie – au evitat cu grijă ispitele. Aceştia s-au concentrat în mod constant, sau cel puţin cât de des cu putinţă, asupra îngrijirii stării minţii şi a inimii lor, îndreptându-le după Evanghelie.” Este imposibil să împlineşti poruncile Evangheliei fără să citeşti sau să studiezi Evanghelia cu grijă şi atenţie şi fără o atitudine asemănătoare faţă de ceea ce se petrece în sufletul tău. Dar atenţia şi trezvia sunt imposibile într-o viaţă de distrageri.
(Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 128-129)
